O asistentă de la Spitalul TBC din Grădiște RUPE TĂCEREA! Aparținătorii celor bolnavi trăiesc adevărate DRAME

O asistentă de la Spitalul TBC din Grădiște RUPE TĂCEREA! Aparținătorii celor bolnavi trăiesc adevărate DRAME

În aceste clipe grele, când s-a așternut un val de secretomanie peste autoritățile locale și cele medicale, când cei din sistem se tem să vorbească, iar cei care o fac totuși dau declarații sub anonimat de teama pierderii locului de muncă, o asistentă de la spitalul din Grădiște a avut curaj să iasă în față. Iar ceea ce spune este șocant.

Adevărul începe să iasă la suprafață, iar realitatea este cruntă și dureroasă. Nu știm cu certitudine care este numărul real al celor infectați cu coronavirus, nu știm sigur nici măcar câți au murit din cauza aceasta deoarece, potrivit unor surse din cadrul spitalelor, ar fi vorba de mult mai mulți decât cei anunțați oficial, care însă au primit diagnostic doar de pneumonie.

O asistentă de la noul Spital TBC din Grădiște atrage atenția asupra unui alt aspect, însă. Aceasta compară spitalul cu un iad și susține că pacienții nu au posibilitatea să ia legătura cu familia, iar în caz de deces aparținătorii nu sunt anunțați.

Spusele ei sunt confirmate și de alți cetățeni, care au reacționat la postarea sa de pe facebook. Un caz ar fi avut loc chiar în acest weekend la Spitalul Județean unde, când un pacient a murit, familia acestuia nu a fost informată direct, ci de o altă persoană din același cartier.

Într-un alt comentariu aflăm de la o asistentă din Spania care lucrează cu pacienți cu coronavirus că aceștia țin legătura cu familia inclusiv pe video, iar România ar trebui să ia exemplu.

„Sunt asistentă medicală la mediatizatul spital din Grădiște! Iadul cu o localizare, parcă predestinată, între casa funerara Kuki și cimitir. Îmi exprim durerea de a asista neputincioasă la faptul ca aparținătorii pacienților (în viață sau nu), nu au posibilitatea de a fi informați măcar așa puțin, despre starea celor dragi. Când spun ceva, sunt întrebată, dar ce pregătire aveți??? Bineînțeles în bătaie de joc, după care încearcă sa-și pună la vedere stetoscoapele. Mi se spune sa tac ca sunt asistentă, dar dragi cititori o asistentă cu toate formele de învățământ absolvite are numai 20 de ani de școală. Așa că dacă pacientul/a moare familia nu poate lua legătura cu nimeni.
Normal (după mintea unei proaste de asistente) ar trebui o linie telefonică unde să poată apela cei care sunt aparținători. Cu respect prieteni. Aceeași asistentă care sigur nu tace și nici nu va tăcea!!!”, spune, revoltată, asistenta medicală de la Spitalul TBC din Grădiște.

  1. E rău să te dai doldora de studii si mare și sa fii și inconștient.De obicei indiviziI ăstia sunt analfabeții functionali chiar dacă au diplome prăjite de la cine stie ce universitate

    Raspunde
  2. Sarumana Doamna! Dumnezeu sa va dea sanatate! La fel si ziaristilor, ca tot in prima linie sunt si ei.

    Raspunde
  3. Nici omenie nu mai au tovarășii medici. Jurămånt pe naiba….

    Raspunde
  4. Cum adica nu pot comunica cu familiile? Nu au telefoane mobile? Serios acum doar nu o fi Auschwitz acolo

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.