O femeie și fiul său de un an AU MURIT INTOXICAȚI cu monoxid de carbon, în timp ce soțul ei DESZĂPEZEA MAȘINA

O femeie și fiul său de un an AU MURIT INTOXICAȚI cu monoxid de carbon, în timp ce soțul ei DESZĂPEZEA MAȘINA

Ninsorile și viscolul care s-au abătut zilele trecute asupra coastei de est a Statelor Unite au provocat o serie de tragedii.

În New Jersey, o mamă de 23 de ani și băiețelul ei de doar 1 an au murit în mașină intoxicați cu monoxid de carbon, iar fetița sa de 3 ani a ajuns în stare critică la spital.

Sasha Bonilla a urcat în mașină împreună cu cei doi copii pentru a se încălzi în timp ce soțul ei, Felix Bonilla, s-a apucat să curețe de zăpadă în jurul mașinii. Țeava de eșapament a autovehiculului, însă, era acoperită în întregime de zăpadă, așa încât gazul nu a avut pe unde să iasă.

După doar câteva minute, bărbatul și-a descoperit soția și copiii în stare de inconștiență. Disperat, a început să strige după ajutor.

Paramedicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva pe femeie și pe fiul cel mic. Fetița a fost transportată în stare critică la spitalul din localitate.

„Paramedicii plângeau, el plângea, poliția plângea. Toată lumea plângea”, a povestit un martor al tragediei.

Sursa: fox8.com

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.