Vineri e zi de mare sărbătoare la Arad: peste o mie de oameni vor participa la Parada Portului Popular, care începe la ora 14, cu plecarea din faţa Consiliului Judeţean şi continuă pe traseul Cinematograful Dacia – Palatul Administrativ – Piaţa Avram Iancu.
Pe platoul Palatului Administrativ, arădenii sunt aşteptaţi la un mare concert de muzică populară.
„Acum 100 de ani, în 30 noiembrie 1918, arădenii care au gândit Marea Unire au plecat de la Arad spre Alba Iulia, din capitala politică a Marii Uniri spre capitala simbolică. Suntem mândri de înaintaşii noştri, de istoria şi personalităţile Aradului şi îi aşteptăm pe toţi cei care se simt români, pe toţi cei care se simt arădeni să sărbătorească alături de noi. Prefaţăm momentul istoric – 100 de ani de la Marea Unire – printr-un spectacol în care punem în valoare tradiţiile populare arădene, obiceiurile locului, portul popular. Vor fi prezente ansambluri populare din tot judeţul, oameni în costume populare din toate zonele Aradului. Îi aşteptăm pe arădeni în număr cât mai mare la această sărbătoare a Aradului”, precizează Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Lasă un comentariu