O nouă pistă în cazul băiatului de 7 ani dispărut fără urmă în zona localității Vânători

O nouă pistă în cazul băiatului de 7 ani dispărut fără urmă în zona localității Vânători

A apărut o nouă pistă în cazul băiatului dispărut la sfârșitul săptămânii trecute în zona localității Vânători.

Sunt deja șase zile de când autoritățile îl caută pe băiețelul de 7 ani dispărut fără urmă în zona localității Vânători. O persoană a semnalat pe rețeaua de socializare Facebook faptul că un băiețel care seamnă cu Sebastian ar fi fost văzut în Lugoj, plimbându-se în zona unei benzinării de pe Calea Caransebeș. „Am primit o sesizare cu privire la acest fapt, fiind anunțați colegii din teren”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Efectivele angrenate la căutările de astăzi: 28 de polițiști cu 8 autoturisme, 12 pădurari 30 de voluntari cu 5 drone și 7 autoturisme de teren 30 de pompieri cu 4 autoturisme de teren, o autoșenilată, o barcă și o autospecială de suport (transport materiale), 6 jandarmi cu o autospecială.

La data de 9 ianuarie, în jurul orei 19, polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați de mama minorului, CORBEI SEBASTIAN – IONEL, în jurul orei 16.30, a plecat voluntar de la domiciliu la o stână din extravilanul localității și nu s-a mai întors.

Băiatul are următoarele semnalmente: 1,20 m înălțime, păr șaten, față ovală, constituție astenică. Nu se cunoaște îmbrăcămintea.

Persoanele care dețin informații ce pot conduce la depistarea minorului sunt rugate să apeleze numărul de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție.

Activitățile de căutare au fost declanșate imediat după sesizare, fiind în desfășurare și la acest moment.

Foto/Video: Facebook, IPJ Arad

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.