O nouă PROMISIUNE pentru pasajul din Micălaca. Când ar putea fi gata

O nouă PROMISIUNE pentru pasajul din Micălaca. Când ar putea fi gata

Deputatul Sergiu Bîlcea a luat și el „taurul de coarne” în problema pasajului nefinalizat de la ieșirea din Arad spre Șiria.

Acesta l-a interpelat pe Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, cerându-i urgentarea finalizării pasajului.

„Am adresat o interpelare ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Cătălin Drulă, în care am cerut informații despre stadiul investiției, am prezentat importanța pasajului pentru Arad și am cerut urgentarea reluării lucrărilor. Am primit răspunsul și mă bucur că ministrul Drulă este optimist și estimează că pasajul poate fi realizat până în luna iulie 2022”, a anunțat deputatul arădean.

Având în vedere istoricul pasajului, Sergiu Bîlcea are, totuși, un ton rezervat: „Eu nu vreau să vorbesc despre un interval de timp, în schimb sunt interesat să parcurgem etapele care ne aduc mai aproape de realizarea pasajului. În acest moment, s-a semnat contractul pentru evaluarea lucrărilor și noul proiect tehnic iar Guvernul așteaptă ca Primăria Arad să asigure dreptul de uz și servitute pentru relocarea instalațiilor electrice de medie și înaltă tensiune. Sper că autoritățile locale vor acționa repede și vor sprijini realizarea investițiilor atât de importante pentru traficul din Arad. După exproprierea terenurilor necesare, se poate trece la licitarea lucrărilor pentru care sunt asigurate fonduri în bugetul Guvernului”.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.