Franța a fost lovită de o nouă tragedie, în urma căreia 13 persoane și-au pierdut viața, iar alte șase au fost grav rănite. Incidentul a fost descris de către primar ca fiind „cea mai mare catastrofă”.
Un caz foarte asemănător celui din clubul Colectiv a avut loc într-un bar din Rouen, Franța. În local, care se numește Cuba Libre, avea loc o petrecere privată cu ocazia unei zile de naștere, la care au participat zeci de tineri.
În toiul distracției, tavanul a luat foc de la niște lumânări aprinse și a degajat un gaz toxic. Din cauza căldurii provocate de incendiu, s-au spart geamurile barului și s-a putut auzi o explozie puternică.
Zeci de pompieri au intervenit de urgență la fața locului, iar stingerea incendiului a durat mai mult de jumătate de oră.
Sursa: BBC
Demisionează cumva primul-ministru?Ies oare cetățenii în stradă?Se întâmplă și pe la case mai mari!