Două zile până la FENOMENUL care VA SCHIMBA LUMEA

Două zile până la FENOMENUL care VA SCHIMBA LUMEA

Începând din noaptea de 27 spre 28 septembrie, nimic nu va mai fi la fel. ADN-ul uman se va modifica, omenirea va face un salt în evoluţie şi va începe o nouă eră.

„În noaptea de 27 spre 28 septembrie se produce o eclipsă de Lună, care va începe la ora 03:11, va avea maximul la 05:47 şi se va termina la 08:23. Luna va apune în jurul orei 07.15, aşa că nu toată eclipsa va fi vizibilă. Totuşi putem vedea totalitatea, când Luna se va afla la numai 15° deasupra orizontului”, se arată pe site-ul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Acest fenomen a mai fost semnalat în anul 1982 și va mai fi vizibil abia în 2033. Super Luna – sau Luna la perigeu – este un fenomen care apare atunci când Luna plină (sau Luna nouă) ajunge pe orbita sa la cea mai mică distanţă faţă de Terra şi apare mult mai mare decât în celelalte nopţi. În general, se produc între trei şi şase Super Luni pe an. În timpul acestei apropieri, diametrul Super Lunii pare cu 14% mai mare decât cel al Lunii pline obişnuite.

Dr. Simon Atkins, un celebru doctor în bioelectromagnetică, specialist în prognosticarea riscurilor de dezastre, susține că Pământul și omenirea vor face un salt în evoluție, odată cu un episod de erupții solare care va avea loc în luna septembrie.

O accelerare și o creștere a energiei electromagnetice de la soare, dar și a altor energii cosmice, care vor avea loc de la sfârșitul lunii august până la finele lunii septembrie, vor provoca, în jurul datei de 28 septembrie ceea ce este descrisă ca o «schimbare de frecvență» în conștiință. Energia cosmică așteptată este denumită «Valul X» (Wave X).

Vom experimenta un „val de evoluţie”, spune dr. Simon Atkins. „Ce suntem pe cale de a afla la un nivel mare, nemaiauzit în istorie, la scară largă, este adevăratul răspuns la întrebările «Cine suntem noi?», «De unde venim?» și «Care este scopul nostru?». Planeta are de gând să «decoleze» în astfel de moduri incredibile”, a declarat Atkins.

Loading...
  1. bine ar fi sa evoluam

    Raspunde
  2. Interesant personaj domnul dr. Simon Atkins.

    Raspunde
  3. Of….ca pana acum am prins vreo 5 sfarsituri de lumeee, cate mai vin?!?

    Raspunde
  4. Glume proaste fara sens

    Raspunde
  5. Povesti…Fara voia omului increzator in Dumnezeu toate sunt povesti!

    Raspunde
  6. niciodata sa nu spui niciodata

    Raspunde
  7. abia astept sa treaca aceste doua zile sa ma sarute in cur acest mare prezicator.

    Raspunde
  8. Cine il ia in brate pe “nu o sa se intample nimic” chiar nu o sa aiba parte de vreo schimbare,care vrea sa fie doar in bine. Un salt in constiinta.

    Raspunde
  9. Toti nebuni prevestesc sfârsitul lumi toti sunt doctori în stinte dacă siau luat doctoratul precum ponta vai steaua lor

    Raspunde
  10. daca ar evolua si tiganii ar fi super :))

    Raspunde
  11. Oameni rai vor dispărea de pe fata pamântului si o sa fim toți buni și Fericiți

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.