Conflictul din estul Ucrainei a cauzat moartea a 4.634 de persoane de la debutul său la jumătatea lunii aprilie, inclusiv cele 298 de victime ale accidentului avionului companiei Malaysian Airlines pe 17 iulie, relevă bilanțul publicat vineri de Oficiul Națiunilor Unite pentru ajutor umanitar (OCHA), transmite AFP.
Un număr de 10.423 de persoane au fost rănite în conflictul din estul Ucrainei, arată același bilanț.
OCHA estimează că aproximativ 5,2 milioane de persoane trăiesc în zone afectate de conflictul ce opune forțele guvernamentale ucrainene și rebelii separatiști proruși. Acest nou bilanț a luat în calcul cele peste 300 de decese înregistrate de la precedentul bilanț, dat publicității pe 20 noiembrie și care indica 4.317 morți — soldați ucraineni, civili și membri ai grupărilor armate.
La data de 12 decembrie, numărul persoanelor strămutate în alte zone din Ucraina din cauza conflictului din este era de 542.080, iar cel al refugiaților ucraineni în străinătate, de 567.956.
OCHA a precizat că nici o victimă civilă nu s-a înregistrat în Ucraina după data de 9 decembrie, când a intrat în vigoare un nou acord de încetare a focului în estul Ucrainei, ceea ce constituie „un succes notabil”.
Luni, Națiunile Unite vor publica un nou raport privitor la situația drepturilor omului în Ucraina.
Sursa: Agerpres
Lasă un comentariu