Opoziția din CLM „s-a făcut frate cu dracu’”. Ștrandul a trecut în administrarea Recons

Opoziția din CLM „s-a făcut frate cu dracu’”. Ștrandul a trecut în administrarea Recons

„Repetiția este mama învățăturii”. Au confirmat, azi, adevărul din aceste vorbe chiar și aleșii locali ai Opoziției din CLM, prin votul favorabil acordat trecerii ștrandului în administrarea Recons.Opoziția a trecut astăzi lejer peste polemici și contre după ce, inițial, se abținuse de două ori consecutiv de la vot în cazul proiectului de hotărâre prin care municipalitatea propunea trecerea ștrandului în administrarea SC Recons SA. Cu alte cuvinte, vântul schimbării iscat și pe scena politică după europarlamentare se face simțit şi în CLM, unde astăzi Opoziția „s-a făcut frate cu dracu’” votând, cu mici excepții, în favoarea proiectului ce a stârnit dispute aprinse în anterioarele ședințe de consiliu.A treia oară a fost cu norocTrecerea Ștrandului „Neptun” în administrarea Recons a reprezentat, în mod clar, piesa de rezistență a ședinței ordinare a CLM de astăzi. Puterea și Opoziția și-au dat mâna și, după două mici piedici, au căzut de acord că e bine ca ștrandul să fie, totuși, administrat de Recons. Acest lucru nu se va întâmpla, însă, oricum. Asta pentru că, rămas singur împotriva tuturor, social-democratul Marin Lupaș a adus proiectului un amendament care prevede ca ștrandul să fie astfel administrat doar pentru următorii trei ani.Un singur vot de abținere a înregistrat, de această dată, controversatul proiect picat de două ori la precedentele şedinţe. Liberalul Ionel Ciupe a fost cel care, după ce s-a abținut de la vot pe acest proiect, a și părăsit sala de ședințe. De menționat, că decizia de azi a aleșilor locali s-a produs în lipsa primarului Gheorghe Falcă (acesta alegând să discute pe tema zonelor de agrement, în cadrul unei conferințe de presă organizate înainte de ședința ordinară a CLM) și a voturilor consilierilor locali ai PC (Lia Ardelean și Gheorghe Ghilință absentând de la ședință, deși votul lor ar fi putut să încline, ce-i drept nesemnificativ, balanța în privința viitorului zonelor de agrement din municipiu).Lupaș – luat la țintă în CLMCel care a rămas „să dea socoteală” colegilor de consiliu în privința amendamentului său a fost Marin Lupaș, care a avut de înfruntat o serie de provocări. „Cetățenii Aradului acuză situația ștrandului cauzată de primarul Falcă, iar amendamentul prin care propun ca această delegare a gestiunii precum și administrarea și amenajarea zonelor de agrement să se facă pe trei ani, pentru a proteja, într-un fel sau altul, interesele arădenilor”, a propus Lupaș, recomandând, totodată, actualizarea tarifelor la ștrand după încheierea sezonului estival. Cel care nu a înțeles sensul amendamentului trecut de vot cu două abțineri a fost Ovidiu Moșneag (PDL). „Să ne explice domnul Lupaș cum poate pune la adăpost interesul cetățenilor sau cum poate apăra buna funcționare a ștrandului prin acest amendament”, a fost replica lui Moșneag. De o intervenție halucinantă a avut însă parte Marin Lupaș din partea colegei sale Geanina Pistru (PDL). „Cum a dus Primăria și serviciul de specialitate ștrandul la eșec? Acolo s-au făcut lucruri minunate, cu care ne putem mândri!”, a susținut Geanina Pistru.În fine, pentru a evita noi polemici pe acest subiect, viceprimarul Levente Bognar și liberalul Florin Galiș au argumentat că ștrandul are nevoie să fie administrat , susținând că aleșii locali, indiferent de coloratura lor politică, ar trebui să muncească în slujba cetățenilor..google {left:100%;display:inline-block;position:fixed}

займ на карту без процентов

  1. sa va fie rusine PNL si PSD!

    Raspunde
  2. Putea sa voteze altfel scalvul lui Falca? Nu inteleg cum un om de cea mai joasa speta cu un caracter abject si duplicitar poate fi presedintele pe municipiu al Partidului National Liberal…Brateanu se rasuceste in mormant vazand ca acest ,,specimen” conduce destinele PNL-ului…

    Raspunde
  3. uitativa la el ce mutra de sobolan constipat are , pai daca asta reprezinta PNL , acest partid merita sa moara .

    Raspunde
  4. Rusine sa iti fie ma i limbricule balos numit Galis, te si vezi viceprimar ai? Falcao o sa iti dea doar muie, eventual cu un pic de lamaie.

    Raspunde
  5. Bravo tradatorului galis care a vandut partidul inca din 2013

    Raspunde
  6. Galis nu are coloana vertebrala!
    Innainte era cel mai mare contestatar la trecerii la Recons. Spunea ca reduce si taxele de intrare pt zoca comerciala si ca va ajuta comerciantii…
    Acum?

    Raspunde
  7. Din disperare acest Galis zis Iuda si-a aratat adevarata fata, aceea cu un obraz gros cat o talpa de bocanc rusesc , acuma tremura ca un caine rebegit pe la usa lui Falca , doar,doar mai primeste un os de moflait.

    Raspunde
  8. din pacate ati uitat de-al doilea nevertrebrat din PNL care a votat cu falca.poate ca spera ca falca ajunge sef in pnl si ii va lua sub aripa ocrotitoare

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.