Zece persoane, din care opt sunt arestate, sunt cercetate pentru trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad.
Astfel, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad au documentat activitatea infracțională a 10 persoane (nouă bărbați și o femeie), cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile să producă efecte psihoactive.
În sarcina a două dintre persoane s-a reținut și comiterea infracțiunii de deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept.
„Din materialul probator administrat a rezultat că, pe parcursul anului 2026, persoanele ar fi procurat, deținut, manipulat, intermediat și vândut direct canabis și substanțe cristaline (3CMC, 4 CMC și α-Etilaminopentiofenona), cu sume între 100 și 1.400 de lei la o tranzacție. De asemenea, cercetările au arătat faptul că două dintre persoane, un bărbat și o femeie, membri ai aceleiași familii, ar fi comercializat canabis, inclusiv prin intermediul unui minor de 10 ani”, arată IPJ Arad.
Potrivit IPJ, pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate droguri de risc, de mare risc și produse psihoactive tranzacționate de către persoanele în cauză, iar în urma a 14 percheziții domiciliare efectuate de polițiști, în cursul zilei de ieri, au fost descoperite și ridicate „diferite cantități de substanțe vegetale și cristaline (canabis și α-Etilaminopentiofenona), grindere, cântare de precizie, obiecte purtând urme de substanță, sume de bani în lei, precum și alte mijloace de probă”.
Tot ieri, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad au dispus reținerea celor 10 persoane.
Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a șapte dintre persoane și măsura arestului la domiciliu față de o femeie, pentru 30 de zile.
De remarcat, că acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad.
















Lasă un comentariu