„Între spații urbane și locuri naturale”, aceasta este tematica din acest an a Festivalului Particles, organizatorii propunându-și să pună în evidență valoarea biodiversității zonei în care va avea loc evenimentul.
Asociația Citizenit anunță o serie de organizații partenere alături de care își propune să celebreze diversitatea culturală și creativitatea urbană în cadrul Festivalului Particles – Intermedia Lab & Music Festival. Organizatorii sunt încântați să dezvăluie o parte dintre partenerii care vor fi prezenți la ediția a 6-a, organizată sub semnul tematicii „Între spații urbane și locuri naturale”, între 14 și 16 iunie în parcul din Micălaca.
În pregătirea spațiului pentru festival, Citizenit, în strânsă colaborare cu Asociația Excelsior, a început să demareze o serie amplă de activități de peisagistică și de amplasare a unor instalații non-invazive și sustenabile pe Malul Mureșului, în zona Parcului Micălaca. Printre ele se numără lupe de observat insecte și frunze, mobilier pentru zone de relaxare și odihnă, hoteluri pentru insecte (n.r. acestea protejează speciile care ajută la polenizare și alungă dăunătorii) și refacerea grădinilor cu plante aromatice inițiate la ediția de anul trecut a festivalului. Scopul final al acestor amenajări este de a pune în evidență valoarea biodiversității din zonă prin acțiuni prietenoase cu mediul.
Hotelurile pentru insecte protejeaza speciile care ajuta la polenizare și alungă daunatorii.
Tot alături de Asociația Excelsior și cu participarea Foto Club Pro Arad, organizatorii festivalului lansează Concursul de Fotografie „Între spații urbane și locuri naturale”, unde fotografii amatori și profesioniști din România sunt invitați să participe cu fotografii digitale color și alb-negru. Tema concursului este Peisaj urban și natural al zonei riverane a râului Mureș și se oferă 4 premii: Locul 1 – 500 lei, Locul 2 – 400 lei, Locul 3 – 300 lei, Premiul Publicului – 200 lei. Înscrierile sunt deschise în perioada 10 mai – 6 iunie la linkul de aici. Cele mai bune 20 de fotografii vor fi expuse în cadrul festivalului Particles, între 14-16 iunie, în Parcul Micălaca de pe Malul Mureșului.
De asemenea, și-au confirmat participarea în festival Asociația Doar Mâine, Asociația Culturală Destin, Cercetaşii României – Centrul Local „Phoenix” Arad, Asociația Euromediu, Asociația Pro Urbe, echipa Enjoy the Ride, cu o serie de activități în natură pentru cei mici și cei mari, clubul de astronomie Astroclub Galaxis cu observații publice prin telescop. Nelipsiți vor fi și cei de la kinema ikon, celebrul atelier multimedia, activ încă din 1970 în Arad.
„Ca arădeni suntem norocoși să trăim într-un oraș care se întinde central pe malurile râului Mureș, acest plămân al naturii, cu toată diversitatea lui. De multe ori nu suntem atenți la acest lucru unic și minunat. […] Oamenii încep să înțeleagă că pentru o calitate a vieții în orașe e nevoie să reprimim natura în viața noastră. Încep să caute natura și nu doar acea natură ordonată, antropizată și adesea gălăgioasă din parcurile urbane, ci natura mai sălbatică, cu mai puține betoane, cu mai puțină hărmălaie, natura care se află aproape de casă de care se pot bucura rapid și fără deplasări lungi și costisitoare. Păstrarea și îngrijirea a ceea ce este natural în spațiile urbane, în vederea unei stări de coexistență om-natură, oferă o multitudine de beneficii pentru mediu, dar și pentru noi prin beneficii climatologice și sociale, precum crearea de ecosisteme biodiverse și autosuficiente, atenuarea și adaptarea la impactul climatic și îmbunătățirea sănătății și bunăstării oamenilor. Faptul că Aradul are această excepțională amplasare pe malurile Mureșului, oferindu-i un cadru natural în spațiul urban, reprezintă un atuu fantastic, de care ar fi bine să avem grijă, să-l transmitem mai departe urmașilor noștri.”, spune Ildiko Biro, membru Citizenit.
Organizatorii susțin că în curând vor anunța programul complet și artiștii care vor fi prezenți la Festivalul Particles. Ca în fiecare an, evenimentul le va propune arădenilor și o serie de activități și ateliere creative care vor fi dezvăluite în perioada următoare. Pentru mai multe informații, puteți accesa și urmări paginile de Facebook și Instagram ale festivalului.
Foto: Arhivă, caracter ilustrativ
Lasă un comentariu