Un tânăr în vârstă de 25 de ani a fost reținut de procurorii arădeni și prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă după ce a omorât în bătaie un bărbat de 48 de ani, în localitatea Turnu.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că „în după amiaza zilei de 01.03.2020, în urma unor altercaţii pe fondul consumului de alcool, inculpatul, zilier la o fermă dintr-o localitate a jud. Arad, i-a aplicat victimei de sex masculin, în vârstă de 48 ani, mai multe lovituri cu un obiect contondent dur în regiunea capului, provocându-i un traumatism cranio-cerebral deschis şi mai multe fracturi osoase, iar ca urmare a leziunilor suferite victima a decedat”.
Concret, tânărul i-a făcut capul zob aseară, cu un par, partenerului de pahar, după care a fugit pe câmp, unde a fost prins de polițiști. Când își va reveni din beție, criminalul va avea tot timpul din lume să reflecteze la fapta sa.
Lasă un comentariu