PAMFLET/ D-l Goe, în vizită

PAMFLET/ D-l Goe, în vizită

Zi mare pentru instituțiile de cultură din oraș. Sfătosul din centru le-a luat la vizitat împreună cu câțiva pe care i-a găsit pe coridoarele lungi. Acuma să nu vă gândiți că ar fi participat la vreun act artistic, el însuși, după știința mea, nefiind decât un cititor de cifre seci, fără imagine redundantă, ci s-a dus așa, de șmecher, să-l mai vadă lumea cât e de frumos. Exact în pauza binemeritată a celor care își trag suflarea, la propriu, în acest răstimp. Oamenii, de bun simț, l-au băgat în seamă crezând și ei că, date fiind problemele lor încă nerezolvate, poate… (mai nesimțit a fost el, luându-le din timp fără să-i întrebe dacă sunt de acord). Când colo, ce să vezi? Perorații despre… Ia ghiciți. Exact. Despre câte și mai câte a făcut el Aradului. Toate, fără excepție, extraordinare. Fără el, eram astăzi, 3 martie 2015, în opinci. Și, pentru că acum e liberal get-buget local, n-a uitat să le spună cât de rău e prefectul și, desigur, Ponta că nu-i dă bani, și ca urmare Aradul va merge la Eternitatea sau Pomenirea, după caz. Bine că s-a găsit unul să-i spună ceva de campanie electorală, că cine mai știe când se oprea din bezmeticeală.

Baiul este că oamenii de acest tip nu învață niciodată nimic. Poate e vreo boală, habar n-am, dar dacă ar fi așa, boala e mai critică la cei care, cunoscându-i, îi mai și investesc cu încredere. Și, desigur, mă refer la arădenii care își iau votul „la mișto”. O socoteală vine pentru fiecare, chiar dacă, aparent, dintr-una se întâmplă să mai scapi. O chestiune de timp, cu alte cuvinte. Curiozitatea mea, este cum se cheamă Elena Udrea a Aradului și când vor fi date pe față, păstrând proporțiile, șmecheriile lor. Din lefurile lor de bugetari nu pot crește palate, vile și imperii locale, așa că instituțiile bugetate la nivel local au nevoie de oameni de încredere, nicidecum de meseriași. E de ajuns să ia pe un nea Sandu de Arad, că goarna îi va lua de prin mall-uri, sau mai știu eu ce ascunzători mai au, pe mulți dintre cei ce acum se cred intangibili. Tic-tac…

Aricikus

  1. saracu falca a crezut ca ia pe bietii muzicieni la pret de matineu ,cind ce sa vezii!!in loc sa vrb de realele probleme el a inceput cu maretele proiecte proaste flconetti nici nu stii cat de mic o sa devi.sa pierzi o batalie din cauza uni ciot nimit FILARMONICA.

    Raspunde
  2. Falca, alias Pinochio!

    Raspunde
  3. Astia sant psd-istii ,foarte activi la comentarii,dar practic nu fac nimic .De 3 ani nu mai vezi nici un santier,nici un drum reparat ,nici macar sa termine ce au inceput pd-listii….

    Raspunde
  4. bihorene era vrb de filarmonica si tu o dai cu politica !!!????

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.