Până în vară, strada Mărului, așa cum o știu arădenii, va fi doar o amintire

Până în vară, strada Mărului, așa cum o știu arădenii, va fi doar o amintire

Până în vară, toată zona străzii Mărului va fi eliberată de construcțiile ilegale, anunță primarul Călin Bibarț.

Nu mai puțin de 58 de construcții ilegale din zona străzii Mărului au fost demolate în ultimul an. „Totul a început odată cu demararea lucrărilor de amenajare a uneia dintre cele mai generoase (atât ca întindere, cât și ca dotări) zone de agrement din municipiu, situată în proximitatea Pădurii Ceala. Primăria Municipiului Arad nu se oprește aici. Până în vara acestui an, alte 24 de construcții ilegale vor fi puse la pământ, după ce familiile care le ocupă vor fi evacuate”, spun reprezentanții Primăriei Arad.

„Ce avem în prezent aici este rezultatul unei pasivități de peste 30 de ani a administrațiilor arădene. Este o realitate pe care nu o putem tolera. Vom merge în continuare cu demolările. Primăria a acordat 31 de locuințe celor care s-au încadrat în prevederile legale. Nu același lucru putem spune despre cei care încă mai locuiesc acolo. Îi vom soma să evacueze zona. Unde va fi nevoie de o soluție pentru minori, vom apela la DGASPC”, a declarat primarul Călin Bibarț în cadrul unei conferințe de presă organizată în zona străzii Sabinelor. 

Primăria Municipiului Arad are în vedere amenjarea tot a unei zone de agrement pe toată intinderea rezultată în urma demolărilor din zona străzii Mărului. Pentru început terenul va fi igienizat, iar apoi vor fi identificate surse de finanțare. 

„Este un teren al Primăriei foarte bine poziționat. Ne gândim tot la o investiție pe fonduri europene.  În partea stângă a străzii Mărului vom face o evaluare a tot ce înseamnă proprietăți. Construcțiile ilegale vor fi demolate, iar  dacă va fi cazul vom recurge la exproprieri, astfel încât toată zona să fie asanată și pregătită pentru zonă de agrement”, a mai precizat edilul Călin Bibarț. 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.