Panică în Australia: VREMEA SCHIMBĂTOARE scoate ȘERPII VENINOȘI din ascunzători

Panică în Australia: VREMEA SCHIMBĂTOARE scoate ȘERPII VENINOȘI din ascunzători

Schimbările neobișnuite ale vremii survenite în ultima perioadă în Australia au adus la malul mării şerpi extrem de veninoşi, care trăiesc în apă, în zone tropicale.

Mai mulţi oameni au descoperit pe plajele din Australia şerpi cu burta galbenă, o specie veninoasă.

Carolyn Larcombe a găsit un şarpe veninos, cu burta galbenă pe plaja Congo, la 10 kilometri de Moruya. Femeia, care nu se teme de șerpi, a povestit că șarpele era foarte liniștit.

„Nu mi-e frică de şerpi, l-am împins în apă pentru că m-am gândit că aşa are şanse mai mari de supravieţuire”, a spus Carolyn, pentru The Guardian.

În ultimele zile mai multe persoane au descoperit şerpi veninoşi la malul mării. Şarpele cu burta galbenă trăieşte la câţiva kilometri de linia de coastă, în ţări din lumea întreagă.

Ei trăiesc în apă, la temperaturi cuprinse între 11 şi 36 de grade Celsius, aşa că este neobişnuit să fie întâlniţi pe pământ. De obicei, asta se întâmplă în urma unor furtuni, turbulențe ale oceanului sau dacă au vreo suferinţă.

sarpe 2snakes

Sursa: theguardian.com

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.