Papa Francisc condamnă cu fermitate atitudinea Europei de a ridica bariere și ziduri din cauza sosirii masive a imigranţilor, apreciind că acestea „nu sunt niciodată soluţii”.
Criza migraţiei din Europa, „cea mai importantă după al Doilea Război Mondial”, este consecinţa unui lung proces provocat de războaie şi de foamete, a declarat Suveranul Pontif, în cadrul unei conferinţe de presă de la bordul avionului cu care se întorcea la Vatican din SUA.
„Când mă gândesc la Africa, o percep ca pe continentul exploatat. Sclavii erau luaţi de acolo. Apoi, marile resurse… Iar acum, dincolo de războaiele tribale sau nu, există interese economice”, a mai precizat Papa.
„Ştiţi care este soarta zidurilor? Toate se prăbuşesc. Astăzi, mâine, într-o sută de ani”, a subliniat Papa Francisc, după ce, la începutul lunii septembrie, a făcut apel la fiecare parohie de pe continent să primească câte o familie de refugiaţi.
„Este adevărat că Europa este în dificultate. Trebuie să fim inteligenţi când vine acest val migratoriu şi, este adevărat, nu e uşor să găseşti soluţii. (…) Zidurile nu sunt niciodată soluţii, pe când podurile sunt”, a încheiat Papa Francisc.
Lasă un comentariu