Parada Formațiunilor Civile de Pompieri la Arad. PROGRAMUL COMPLET!

Parada Formațiunilor Civile de Pompieri la Arad. PROGRAMUL COMPLET!

Consiliul Județean, prin Centrul Cultural Județean, în colaborare cu Primăria Municipiului Arad organizează sâmbătă, 17 septembrie, „Parada Formațiunilor Civile de Pompieri”.

Evenimentul se va desfășura, preţ de câteva ore, în mai multe zone din Centrul Aradului și va cuprinde: demonstraţii de măiestrie, parada serviciilor voluntare, înmânarea de premii şi diplome, simpozion.

„Această acțiune vine să pună în valoare tradiția multiseculară a Formațiunilor Civile de Pompieri din județul nostru, care se păstrează, iată, nealterată în foarte multe localități arădene: Lipova, Zăbrani, Nădlac, Zădăreni, Pecica, Șagu, Vinga, Secusigiu, etc”, a precizat Doru Sinaci, directorul Centrului Cultural Județean Arad.

„Vom profita de această acțiune pentru a premia Formațiile Civile de Pompieri care și-au conservat cel mai bine tehnica de luptă cu valoare istorică, tradiţiile, utilajele şi elementele din dotare”, a precizat la rândul său, col.(rz.) dr. Dan Dumitru Paicu, unul dintre cei mai valoroși specialiști în istoria și tradiția pompierilor voluntari din vestul țării.

De două săptămâni, pe platoul din fața Primăriei Arad a prins contur o expoziție cuprinzând pompe manuale, motopompe, scări și mașini pentru intervenții în caz de incendii, multe dintre acestea având o vechime de peste 100 de ani, precum și o expoziție tematică sub coordonarea profesorului Horia Truță.

Programul complet pentru ziua de sâmbătă:
09.00 – 10.00 – Simpozion: Tradiţiile pompierilor voluntari arădeni, Sala „Regele Ferdinand”, Primăria Municipiului Arad
10.15 – 10.45 – Primirea serviciilor voluntare, Piaţa Primăriei Arad
10.45 – 11.30 – Demonstraţii de măiestrie, Platoul Primăriei Arad (majorete, pompieri voluntari, ISU)
11.30 – 12.20 – Parada serviciilor voluntare. Traseu: Primăria Arad, B-dul Revoluţiei, Teatrul Clasic Ioan Slavici, B-dul Revoluţiei, Piaţa Luther, B-ul Vasile Milea, Parcul „Mihai Eminescu”
12.30 – 12.50 – Înmânarea diplomelor şi premiilor, Parcul „Mihai Eminescu”

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.