Parcarea de pe „Slavici”, un PROIECT ILEGAL şi INOPORTUN al administrației locale. IATĂ DE CE

Parcarea de pe „Slavici”, un PROIECT ILEGAL şi INOPORTUN al administrației locale. IATĂ DE CE

Sebastian Bulumac, inițiatorul protestelor care au dus la salvarea Parcului Eminescu, reacționează acum în legătură cu intenția Primăriei Municipiului Arad de a „regenera urban” zona terenului de sport (Slavici) de la Colegiul „Moise Nicoară”.

„Administraţia locală, prin vocea viceprimarului Călin Bibarţ, revine asupra ideii năstruşnice de a transforma malul Mureşului într-o enormă parcare. Nu au reuşit în Parcul Eminescu, acum încearcă să regenereze urban terenul de pe “Slavici”. Îi vom opri şi de această dată pentru că ceea ce îşi doresc Bibarţ & Falcă este ilegal si inoportun”, a declarat Sebastian Bulumac, aducând și argumente:

  1. De ce e ilegal?

ILEGALITATEA rezultă chiar din Regulamentul Local de Urbanism elaborat la cererea Primăriei Arad de către o echipă de proiectanţi care a lucrat câţiva ani la întocmirea #PlanuluiUrbanisticalZoneiProtejate. Ori acum, la fel ca în cazul Parcului Eminescu, primarul doreşte să încalce un regulament avizat de specialişti, de Statul Român şi chiar de CLM Arad pe care îl controlează de 12 ani

– PUZ-ul interzice modificarea cotei de sistematizare şi prevede clar ca terenul de sport să îşi păstreze funcţiunea existentă, la NIVELUL ACTUAL, în niciun caz, mutat cu câţiva metri mai sus; o parcare ar fi permisă doar sub cota actuală a terenului de sport
*** anexa B, art 87, alin 3, pag 305 „3) Destinaţia construcţiilor admise în zonă pentru care se pot emite autorizaţii directe pentru construire: construcţii şi amenajări sportive cu destinaţia de teren de sport sau construcţii pentru parcaj public şi/sau destinat instituţiilor din zonă, cu respectarea NP24-2004 şi a normelor privind PSI şi amenajare vestiare pentru terenul de sport. În acest caz se va menţine #CotaActuală de sistematizare, precum şi funcţiunea existentă supraterană de teren de sport orăşenesc.”

*** anexa B, la planşa de la pag 827: ” este permisă realizarea construcţiilor subterane pentru parcaje publice şi/sau destinate instituţiilor din zonă cu respectarea NP24-2004 si a RLU aferent #PUZCP. Se va menţine cota actuală de sistematizare, precum şi functiunea supraterană din situatia existentă.
http://www.primariaarad.ro/…/b_Anexa_PUZ_monumente_protejat…

– Documentaţia elaborată de proiectant a fost avizată de instituţiile Statului prin avizul nr. 11/2014, înregistrat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice cu nr. 21392-07.05.2014
– PUZ-ul a fost adoptat de Consiliul Local Arad prin hotărârea nr. 201/17 iulie 2014 (am ataşat expunerea de motive semnată chiar de inginerul Falcă)
http://www.primariaarad.ro/files/hotariri/h7259.pdf

  1. De ce e inoportun?

– firma germana DR. BRENNER INGENIEURGESELLSCHAFT MBH, în baza proiectului transfrontalier „ARAD – GYULA – DEZVOLTAREA COMUNĂ A REŢELEI DE TRANSPORT” a elaborat la cererea Primăriei Arad un #Masterplan de transport care a fost adoptat în 2011. În urma acestui studiu au propus mai multe locaţii pentru parcări subterane în zona centrală a oraşului, care se pot vedea în documentul ataşat (platoul din fata Primariei, Piaţa Avram Iancu, Piaţa Catedralei şi Parcul Reconcilierii)
– în aceasta zonă există deja parcări care sunt mai mult goale în majoritatea timpului: hotel Parc, în fata Liceului Pedagogic şi peste pod – la intrarea în Cetate precum şi lângă Mureş
– ar creşte nivelul poluării şi ar spori traficul de-a lungul Mureşului, în singura oază mare de verdeaţă din oraş
– un trafic mai intens ar expune elevii care învaţă în această zonă cu o mare concentrare de licee şi în special al celor de la „Moise Nicoară”
– impactul arhitectonic asupra întregii zone, dominate de un monument de mare valoare cum e Palatul Moise Nicoară, nu ar fi unul benefic

  1. Ce propun eu?
    – Investiţii care să faciliteze activităţile sportive într-unul din puţinele locuri cu acces liber: o pistă de alergare decentă în locul celei improvizate, terenuri de baschet şi handbal moderne în locul celor cu zgură, pline de gropi, praf şi invadate de buruieni, două terenuri de baschet modernizate, vestiare şi grupuri sanitare
    – respectarea Masterplanului de transport realizat de firma germană şi adoptat în 2011, cu parcări subterane amenajate în zonele indicate: platoul din faţa Primăriei, Piaţa Avram Iancu, Piaţa Catedralei şi Parcul Reconcilierii
    – îndrumarea cetăţenilor către parcările aflate la doar trei sute de metri distanţă (Subcetate, intrare ştrand) prin montarea unor panouri indicatoare P.

  2. În concluzie, domnilor conducători sus-amintiţi, vă solicit:

– să nu mai folosiţi banii publici pentru studii de fezabilitate după tematici inventate de d-voastră, care contravin documentelor ce se bucură de integritate fiind însuşite de experţi, având avizele Statului şi fiind deja adoptate chiar de CLM Arad
– să renunţaţi la tendinţa de a „îngropa” trecutul Aradului, tendinţă făcută publică în dese randuri de către primarul care nu înţelege nimic din spiritul acestui oraş şi care ţine neapărat să îşi pună în aplicare viziunea personală prin ridicarea cotei de sistematizare a malului drept al Muresului, în zona Centrului Istoric Protejat
– să nu apelaţi la subterfugii, aşa cum s-a procedat în cazul Parcului Eminescu când s-au falsificat documente, deoarece chiar dacă încercaţi permanent să ne descurajaţi, noi SUNTEM ÎNCĂ AICI. D-voastră controlaţi multe instituţii şi comunităţi, aveţi fini şi naşi puternici, posedaţi averi de invidiat, dar chiar şi imperfectă, încă există o LEGE în ţara asta.

Rămâne de văzut ce ecouri va avea în Palatul Administrativ argumentația lui Sebastian Bulumac, dar și dacă arădenii vor ieși, din nou, în stradă, să-și apere orașul.

Loading...
  1. Iar incurcati planurile faraonului! BVO!

    Raspunde
  2. e nevoie de parcari dar e nevoie si de terenuri de sport si de parcuri. din pacate administratia nu stie, nu poate sau nu vrea sa faca si una si alta

    Raspunde
  3. Ca de obicei, Falca foloseste banii aradenilor pentru satisfacerea unor orgolii personale. A suportat foarte greu infrangerea cu parcul Eminescu si acum incearca o revansa la fel de stupida ca si prima incercare. Si noi suntem la datorie.

    Raspunde
  4. Este bine ca se dau si solutii cand criticam viziunile faraonului.In ceea ce priveste parcarea din subcetate si strand nu cred ca satisfac nicidecum problema pentru zona de centru si nici macar pt.scoliile din apropiere.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.