Parcul Eminescu să ne judece

Am fost astăzi în sala Primăriei Arad cu ocazia deciziei primarului de a retrage un proiect care a stârnit controverse dar mai ales răbufniri din partea societății civile. De fapt am asisitat la un bilanț al fenomenului numit administrație pedelistă, care nu a pierdut prilejul să încerce să convingă cât de mult bine a făcut zonei de agrement din acest oraș. A spulberat arena CFR iar în locul ei avem marele stadion Fulgerul cu gazon artificial. A dat Păduricei o altă fizionomie dar nu a mai intrat în amănunte de cost pentru că puteam afla cam cât a costat un pomișor de 1,5 metri, plantat acolo. (Noi știm, am spus-o, dar arădenilor le pasă mai puțin). Câteva mii de arbuști, care scot crengile printre cele 95 de bănci ce dau definiție intimității, care se adaugă la cca. 180.000 bucăți, câte zic ei că au numărat. Cu frunze cu tot. La număr se socotește, nu la diametru. Oricum, ideea sugerată a fost că cei care se opun „maltratării” parcului Eminescu sunt chiar aceia care în urmă cu câțiva ani au stat cu mîinile pe sus în CLM, aprobând ceea ce primarul astăzi a numit „Studiu de fezabilitate”, pe care așa cum spuneam, l-a retras. Am mari îndoieli că s-ar fi întâmplat astfel, dar dacă el zice… Ideea, mai spune el, rămâne. El este înconjurat de specialiști iar societatea civilă și presa nu sunt în stare să priceapă. Asta e, nu-l merităm și gata. Că vor fi atâtea mașini, că nu au unde să parcheze, dar că a demolat garaje, eliberând spații verzi. Ceva nu iese la socoteală. A „dat cu șinele de tramvai” de pământ. Asta a fost cea mai tare. Cu curaj. Ce curaj îți trebuie când ai o mașină de vot lângă tine? E, dacă mașinuța asta ar fi funcționat și pe la curți de apel nu ne mai plimbam noi prin Ardeal.

Un alt aspect demn de semnalat este și cel în care domnul primar a lăsat să se înțeleagă faptul că locul domniei sale va deveni vacant și deja unii dau năvală. Din felul cum a spus-o eu am sesizat doar aroganță, lăsându-ne să înțelegem că lupta ar fi fără obiect în cazul în care va decide să continue. Din partea mea îi doresc să fie sănătos și să îngroașe rîndurile celor care fac tot ce le stă în putință să ni se facă dezagreabili prin natura serviciilor în slujba celor mari.

Referitor însă la proiectul cu pricina el se încadrează perfect în șmecheriile care înlocuiesc chestiunile tari, de anvergură. Acestea din urmă nu sunt dorite pentru că rezolvă definitiv probleme, nu stau la discuții despre comisioane și, ce este mai important, aduce mulțunire și confort oamenilor. Aradul nu este un oraș imposibil ci unul care suportă modificări, chiar de structură dacă nu îi sunt afectate simbolurile. O lucrare de cca. 4 – 5 ani ar da credibilitate și seriozitate oricărui primar care ar gândi în primul rând pentru oameni. Bucla pe care Mureșul o face, poate fi exploatată mult mai eficient în urma unui proiect care ar rezolva și calea ferată dintre blocuri dar și ambientul verde, în normele europene. O deviere a Mureșului inițială, prin fața cartierului Subcetate cu ieșire în zona terenurilor de tenis, de cca. 7 – 8 sute de metri, varianta scurtă, sau cealaltă, prin limita de sud, cu ieșire la podul centurii, ar elibera bucla pentru a o igieniza și transforma într-un canal controlat, cu un curs de 10-15 metri, așa cum este în Viena. Pe ambele maluri pot fi amenajate parcări și spații verzi. Chiar și riscul inundațiilor ar fi mult diminuat. În varianta lungă, ar alinia și calea ferată spre Timișoara iar cea spre Zădăreni ar fi reamplasată în continuarea celei spre Nădlac, prin spatele aeroportului, trecere peste Mureș pe lângă actualul pod, cu deviere spre Timișoara pentru garnituri din Oradea sau Curtici. Asta ar însemna să gândești pe termen lung un proiect pentru locuitorii orașului, nu pentru parteneri care sunt apți doar pentru tot felul de cârpeli conjuncturale, ce lasă un gust amar, uneori și de neputință.

Sigur că este de lucru, dar oare pentru ce sunt plătiți?

Nu se încadrează în MasterPlan? Dacă sunt bune proiectele, ne legăm cu lanțuri și le vor încadra. Atunci, doar atunci se cheamă că vom fi curajoși, când vom crede că suntem în stare să facem orașul locuibil și pentru următoarele generații. Ideile nu sunt imposibile, doar oamenii mici le fac astfel.