Parlamentarii social-democrați au amânat dezbaterea de la Prefectură

Parlamentarii social-democrați au amânat dezbaterea de la Prefectură

Senatorul PSD Mihai Fifor împreună cu deputații Dorel Căprar, Florin Tripa și Adrian Todor consideră că orgoliile politice nu își au locul când vine vorba despre interesele urbei și ale județului.

Tocmai în acest spirit, parlamentarii social-democrați de Arad au decis să amâne dezbaterea publică de la Prefectură, pe care au inițiat-o și să accepte invitația de a participa tot joi la seminarul organizat de conducerea Consiliului Județean Arad.

„Ideea acestor întâlniri periodice între toți parlamentarii de Arad și autoritățile publice locale și de nivel județean rămâne evident o constantă a preocupărilor noastre, dar cum am afirmat și anterior, pe primul plan se situează eleganța conduitei publice și nu orgoliul politic.De aici au de câștigat doar cetățenii care își doresc o Românie normală care evoluează spre coordonate de maturitate și dialog public civilizat și constructiv, este de părere senatorul Mihai Fifor, președintele Consiliului Național al PSD.

„Am luat această decizie împreună cu colegii mei pentru că vrem să sprijinim orice efort real al autorităților publice de a pune în discuție proiecte ce vizează municipiul și județul Arad.Dezbaterea de idei trebuie să primeze, închegarea unei viziuni izvorâtă din dialogul argumentat, elemente care însumate nu pot avea decât un efect benefic asupra dezvoltării regiunii.În fond obiectivul normal al tuturor forțelor politice care urmăresc binele României”, a adăugat deputatul Dorel Căprar, președintele Organizației Județene PSD Arad.

  1. Acum psd-ul poate sa dovedeasca ca poate sa faca ceva pt.Arad ,nu doar vorbe . Un exemplu ar fi pasajele care ar trebui terminate ,nu-i asa domnul Fifor ?

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.