Pasajul din Micălaca, abandonat de administrația liberală

Pasajul din Micălaca, abandonat de administrația liberală

Senatorul Mihai Fifor a afirmat că, deși se află de aproape 8 luni la guvernare, PNL a „îngropat” definitiv pasajul din Micălaca.

După discuții fără niciun rezultat cu administrația locală, constructorul a abandonat șantierul din lipsă de front de lucru și de soluții din partea autorităților liberale, spune senatorul social-democrat.

Degeaba își spun Falcă şi Bibarţ tradiționalele poveşti nemuritoare prin presă, realitatea îi contrazice, pasajul rutier din Micălaca este un proiect abandonat, iar asta după 8 luni de guvernare PNL. E corect să amintesc faptul că ne-am zbătut și ne-am achitat, conform promisiunilor făcute arădenilor, de finalizarea şi darea în folosinţă a pasajului de la CET. Și tot noi, cu eforturi contracronometru, am reluat lucrările la pasajul de la Micălaca. Abandonat acum de prietenii lui Falcă. Te şi doare capul când vezi de câtă ipocrizie pot să dea dovadă cei de la PNL. Au guvern, au ministru, au europarlamentar și vicepreședinte național în partid şi totuşi nu se mişcă niciun fir de iarbă la pasajul din Micălaca de luni de zile. Da, cunoaştem tema legată de exproprieri, dar Falcă și ai lui au avut suficientă vreme să lase poveștile cu greaua moștenire și să rezolve problema, să găsească soluţii”, a declarat Mihai Fifor.

„Auzim doar scuze şi pretexte menite să mascheze incompetenţa liberală şi lipsa de respect faţă de arădeni. Soluții, zero. Cum, de altminteri, ne-au obișnuit în 16 ani de guvernare locală. Minciună, jaf și soluții 0. Rețeta preferată a cuplului Falcă – Bibarţ”, a mai afirmat senatorul arădean.

  1. ciuma rosie chiar n-a facut nimic, dar da drumul tot timpul la dezinformari si minciuni. TOVARASUL FIFOR CE EXPICATII DAI ARADENILOR DESPRE FOSTA POLICLINICA CFR ARAD PRELUATA DE ARMATA?

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.