Patronatul Român aşteaptă de la cei doi prezidenţiabili să-şi prezinte, în faţa naţiunii, soluţiile pentru creşterea prosperităţii ţării

Patronatul Român aşteaptă de la cei doi prezidenţiabili să-şi prezinte, în faţa naţiunii, soluţiile pentru creşterea prosperităţii ţării

Patronatul Român a anunţat, într-un comunicat de presă, că aşteaptă de la cei doi prezidenţiabili să-şi prezinte, în faţa naţiunii, soluţiile pentru creşterea prosperităţii ţării. De asemenea, Patronatul Roman îşi îndeamnă membrii şi partenerii să iasă la vot în 16 noiembrie.

„Cei doi candidaţi la preşedinţie să iasă în faţa naţiunii şi să spună care este soluţia pentru redresarea mediului de afaceri şi prin aceasta, a prosperităţii întregii societăţi”, a afirmat Marin Crişan, preşedintele filialei arădene a Confederaţiei Patronatul Român.

„Patronatul Român este apolitic, dar nu poate fi indiferent în privinţa oamenilor politici care decid soarta mediului de afaceri. Aproape de finalul campaniei pentru turul doi al alegerilor pentru viitorul şef al statului, dilema în rândul angajatorilor şi angajaţilor încă persistă. Am sperat, am aşteptat, i-am urmărit atenţi pe cei doi candidaţi, în speranţa că vom vedea că îi preocupă relaţiile de dialog cu partenerii sociali. Se ştie că dialogul social este singurul cadru în care patronatele şi sindicatele reprezentative la nivel naţional îşi pot apăra interesele economice şi sociale. Niciunul dintre ei, până acum, nu a subliniat şi susţinut rolul şefului statului în această privinţă, deşi aceasta este singura cale palpabilă şi operativă care să dea perspectivă mediului de afaceri”, a declarat Gheorghe Naghiu, preşedintele Confederaţiei Patronatul Român (CPR).

Colegiul Director al CPR a transmis, pe această cale, că prioritatea organizaţiei din care fac parte este aceea de a-i sprijini pe membrii şi partenerii săi, prin toate mijloacele legale, să obţină profit.

„Aşteptăm să auzim că vor media identificarea de soluţii pentru ca abuzurile pe care instituţiile de control ale statului le practică în relaţia cu întreprinderile mici şi mijlocii să nu mai aibă loc, pentru ca evaziunea fiscală să fie redusă substanţial, pentru ca licitaţiile să nu mai fie trucate, pentru ca birocraţia exagerată să lase locul eficienţei. Ne mai aşteptăm să auzim de la cei doi că se vor implica, în limita atribuţiilor şefului statului, în reducerea hemoragiilor financiare practicate de către unele companii străine şi vor sprijini acele propuneri legislative realiste, oneste şi favorabile dezvoltării economiei naţionale. Acestea sunt teme de mare şi real interes pentru România, dar, se pare, că ele nu sunt incluse în agenda politicului”, se arată în comunicatul CPR.

Patronatul Român reaminteşte că, mai devreme sau mai târziu, conducerea statului – indiferent care va fi ea – va trebui să ţină cont de mediul de afaceri, de cei care muncesc şi crează plus valoare. În acest context, CPR îşi îndeamnă membrii şi partenerii să iasă la vot în 16 noiembrie, să fie conştienţi că de exercitarea acestui drept depinde, în cea mai mare măsură, soarta României.

Printre preocupările majore ale Patronatului Român se numără politicile economice, financiare şi fiscale, relaţiile de muncă, protecţia socială şi politicile salariale, agricultura, dezvoltarea rurală şi protecţia mediului, protecţia consumatorului şi concurenţa loială, cooperaţia, profesiile liberale şi activităţile independente, dar şi drepturile şi libertăţile asociaţiilor şi fundaţiilor neguvernamentale, politicile în domeniul sănătăţii, precum şi cele din domeniile educaţiei, cercetării şi culturii. Patronatul Român este singura instituţie patronală din ţară care a obţinut reprezentativitate la nivel naţional conform noii Legii 62 / 2011, pentru opt domenii ale economiei naţionale şi, în curs de finalizare, pentru încă şase ramuri ale economiei româneşti.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.