„Sacul galben”, acţiunea demarată de SC Polaris M Holding SRL în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad, a împlinit zilele trecute patru ani.
„În 12 martie s-au împlinit exact patru ani de zile de când societatea noastră a încheiat implementarea colectării selective a deşeurilor la sursă, prin intermediul acţiunii «Sacul galben», pe întreaga arie administrativă din zona de case a municipiului Arad. Intenţia iniţială, dincolo de colectarea selectivă a deşeurilor, a fost responsabilizarea cetăţenilor oraşului faţă de problema colectării selective în contextul transpunerii în practică a directivelor Comisiei Euoropene prin care autorităţile locale sunt obligate să implementeze colectarea selectivă începând cu anul 2015. Această cerinţă a fost implementată şi a devenit funcţională în Arad cu aproape trei ani înainte de a deveni obligatorie, fapt ce plasează Municipalitatea arădeană printre primele din ţară la acest capitol”, a declarat Ciprian Tripa, directorul SC Polaris M Holding SRL Arad.
„La 48 de luni de la debutul acţiunii, societatea noastră poate să afirme că acţiunea este o reuşită în Arad. Până la această oră au fost distribuiţi populaţiei, în mod gratuit, peste 3.500.000 de saci galbeni (mai exact, 82.000 de saci în fiecare lună). S-au recuperat de la populaţie peste 3.000.000 de saci galbeni, cifră care indică faptul că 90% din populaţia Aradului s-a aliniat acestui program şi înţelege din plin respectul pentru un mediu ambiental mai curat, scopul final al colectării selective şi al reciclării deşeurilor. Un bilanţ al celor patru ani de activitate al acţiunii «Sacul galben» indică şi faptul că aproximativ 6.400 de tone de deşeuri au fost colectate selectiv în această perioadă, adică o medie lunară de 133 de tone de deşeuri. Tot aici trebuie amintit şi faptul că în zona de blocuri, pe platformele gospodăreşti, au fost montate în perioada amintită containere de tip IGLO şi de 1,1 mc, destinate tot campaniei de colectare selectivă a deşeurilor”, a spus Ciprian Tripa.
Directorul societăţii aminteşte şi neajunsurile întâmpinate în acţiunea de colectare selectivă a deşeurilor: „O parte a populaţiei municipiului nu s-a dovedit a fi receptivă la colectarea selectivă a deşeurilor, cea mai mare problema a societăţii noastre fiind legată încă de faptul că sacii galbeni distribuiţi gratuit sunt utilizaţi în alte scopuri decât cel pentru care au fost împărţiţi. Un alt neajuns este legat de furtul sacilor galbeni plini, fapt care sabotează şi scurtcircuitează activitatea SC Polaris M Holding SRL de colectare selectivă a deşeurilor. La toate acestea se adaugă, din păcate, distrugerile de containere din zona platformelor gospodăreşti”.
De remarcat, că acţiunea „Sacul Galben” a reprezentat pentru SC Polaris M Holding nu doar o campanie reuşită, ci şi investiţii în utilaje şi crearea de noi locuri de muncă, „la nivelul societăţii noastre fiind creat un departament destinat exclusiv activităţii de colectare selectivă a deşeurilor”, a precizat Ciprian Tripa. Pentru această activitate au fost achiziţionate şapte utilaje, au fost angajaţi zece şoferi auto şi 20 de muncitori necalificaţi, la care se adaugă structura coordonatoare, care vină se completeze numărul angajaţilor de la staţia de sortare a companiei.
În final, Ciprian Tripa a reamintit cetăţenilor Aradului faptul că sacii galbeni, imprimaţi cu desenul produselor ce urmează a fi colectate, sunt destinaţi depozitării deşeurile reciclabile: hârtie, carton, ambalaje de plastic, PET, doze de aluminiu, deşeuri din plastic, tetrapak etc. „Arădenii vor primi, gratuit, de la SC Polaris M Holding, la fiecare colectare, alţi saci galbeni”, a mai menţionat Ciprian Tripa.
Lasă un comentariu