Patru autoturisme implicate într-un ACCIDENT soldat cu DOUĂ VICTIME (FOTO)

Patru autoturisme implicate într-un ACCIDENT soldat cu DOUĂ VICTIME (FOTO)

Trei autoturisme au fost implicate în această după-amiază într-un accident rutier ce a avut loc pe DN 79.

Accident s-a petrecut în jurul orei 14,15. Potrivit polițiștilor, un bărbat de 63 ani, din Arad, în timp ce a conducea un autoturism pe DN79, dinspre Arad spre Oradea, nu a păstrat distanța suficientă față de un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani, intrând în coliziune cu acesta, autoturismul fiind proiectat pe sensul opus de mers unde a acroșat cu partea stângă față o autoutilitară care circula regulamentar și ulterior acroșând un alt autoturism, care se deplasa înspre Arad.

În urma accidentului a fost rănită o femeie de 60 de ani, pasageră în autoturismul condus de șoferul responsabil de eveniment, care l-a rându-i a fost rănit ușor.

„Se efectuează verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Foto: IPJ Arad

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.