Proiectul extinderii magistralei de gaz în județul Arad, inițiat de parlamentarii social-democrați arădeni, Florin Tripa și Mihai Fifor, este într-o fază decisivă.
Acesta a intrat pe ultima sută de metri a demersurilor pentru introducerea gazului în localitățile Lipova, Păuliș, Covăsânț și Ghioroc, spune Tripa.
„Pas cu pas, ceea ce am visat și ne-am luptat, împreună cu colegul meu Mihai Fifor, să punem în practică pentru cetățenii județului, avansează armonios pe făgașul normal. Locuitorii de pe Valea Mureșului vor avea în sfârșit o conductă de gaz operantă, în condițiile în care, în faza actuală, primăria Lipova a fost înștiințată pe cale oficială de Transgaz cu privire la terenurile care vor trebui expropiate, în vederea introducerii conductei principale care va deservi orașul. Reamintesc faptul că, Transgaz s-a ocupat de întocmirea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic și urmează să execute lucrarea în sine pentru prelungirea magistralei transport gaz. Suntem optimiști și în ceea ce privește localitățile de pe Valea Crișului, care se vor alătura celor care sunt deja într-o fază avansată în ceea ce privește derularea proiectului. Beneficiarii sunt și trebuie să rămână cetățenii, în speță comunitățile locale”, afirmă Florin Tripa, deputat al PSD Arad.
Dar mención PSD.
TRIPANE MINTI FOARTE FRUMOS ALEGATORII .Vad ca te-ai trezid din amorteala ,ori ai liber de la FIFORU .
nu va este rusine este programul PNL PENTRU INTREAGA ROMANIE,psd chiar n-a facut nimic . ORBAN a prezentat programul national de alimentare cu gaz si chiar a facut referire la UNGARIA UNDE ALIMENTAREA CU GAZ ESTE DE APROXIMATIV 9O% a localitatilor.d-l pastor nu este frumos sa minti. fiindca ajungi in IAD
MultiSlim este cel mai bun produs pentru pierderea in greutate – https://kshop5.pro/RpVPLK/
Flexumgel este cel mai bun remediu pentru recuperarea articulatiilor – https://kshop5.pro/ZCwf53/