Patru pădurari de la un ocol silvic de pe Valea Mureşului, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de gestiune frauduloasă, sunt cercetaţi penal.
În urma verificărilor efectuate de poliţiştii Serviciului de Ordine Publică – Compartimentul Silvic – cu privire la activitatea de exploatare a materialului lemnos şi a gestionării partizilor în regie proprie, s-a stabilit că, cei patru pădurari, în calitate de gestionari, nu ar fi urmărit în mod corespunzător gestionarea masei lemnoase, fără a putea astfel justifica în rezultatul gestiunii, aproape 250 de metri cubi de material lemnos, în valoare de peste 14.000 de lei.
Poliţiştii au întocmit în acest caz actele procedurale pentru comiterea infracţiunii de gestiune frauduloasă.
Lasă un comentariu