Patru sute de copaci pentru „Centura Gai”

Patru sute de copaci pentru „Centura Gai”

Arădenii sunt invitați la sfârșitul acestei săptămâni la plantat copaci.

Sâmbătă, 4 decembrie, începând cu ora 9, arădenii sunt așteptați cu mic, cu mare, la o acțiune simplă, dar de bază în viața oricărui om: plantarea unui copac. Din dorința de a lăsa ceva trainic în urmă, Asociația „Gai Cartierul Nostru” (AGCN) a inițiat proiectul „Gândim Verde”, prin care membrii asociației își propun să planteze 400 de copaci pe cea mai circulată stradă din municipiu, cunoscută drept „Centura Gai”.

„Dorim să mulțumim oamenilor implicați care au contribuit prin donații la achiziționarea puieților. Recunoștința față de ei va lua forma unei plăcuțe cu numele și prenumele acestora, plăcuță care va fi atașată fiecărui copac. Ținem să adresăm mulțumiri și domnului Florin Mariș, directorul Gospodăriei Comunale Arad, pentru buna colaborare, pentru sfaturile bune și de asemena pentru pregătirea terenului în vederea plantării. Iar pentru că acest proiect este gândit pentru generațiile care vin, ne-ar face mare plăcere să ni se alăture cât mai mulți arădeni, indiferent de zona în care locuiesc. Prezența copiilor va fi mult apreciată, plantarea putând fi un mijloc frumos de a-i învăța pe cei mici să prețuiască natura. Vă așteptăm lângă noi”, a declarat Cristian Hebristean, membru în Consiliul Director al AGCN.

  1. […] post Patru sute de copaci pentru „Centura Gai” appeared first on […]

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.