Drumul spre Occident al unor tineri din Afganistan s-a oprit la Nădlac. Aceştia au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră arădeni ascunşi într-o autoutilitară condusă de un cetăţean bulgar care nici măcar nu avea permis de conducere.
Şoferul s-a prezentat, luni după-masa, la Punctul de Trecere a Frontierei Nadlac pentru efectuarea formalităţilor de frontieră. Bărbatului i s-a solicitat să prezinte pe lângă documentele de identitate şi permisul de conducere, acesta prezentând un permis de conducere bulgăresc, care nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic.
În acelaşi timp, poliţiştii de frontieră arădeni au efectuat un control amănunţit asupra autoutilitarei, descoperind într-un loc special amenajat, între spaţiul destinat şoferului şi spaţiul destinat transportului de marfă, patru tineri de cetăţenie afgană, cu vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani.
„În urma verificărilor efectuate prin Punctul de Contact Giurgiu s-a stabilit că şoferul bulgar nu deţine permis de conducere eliberat de autorităţile din ţara vecină iar cel prezentat este fals. Bărbatului i-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de trafic de migranţi, uz de fals, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi conducerea unui autovehicul fără permis”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad.
Cei patru afgani s-au ales şi eu cu dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Lasă un comentariu