Ediţia a VII-a Cupei „Sportsin” la baschet, rezervată elevelor din ciclul gimnazial, şi-a desemnat zilele trecute, la sala „Decebal”, campioana, CN „Preparadia – D. Ţichindeal” – Pedagogic impunându-se pentru a treia oară consecutiv.
Formaţia condusă de prof. Adrian Mazilu şi Gabriel Iazbinscky a cucerit cupa şi medaliile cuvenite câştigătoarei, după 71-10 cu LPS Arad, în semifinale, şi 47-10 cu Şc. Gim. Ţipar, în ultimul act. A doua poziţie pe podiumul de premiere a revenit fetelor din Ţipar, pregătite de prof. Andrei Varga – aflat la ultima competiţie, din toamnă fiind un tânăr pensionar -, care au depăşit, în semifinale, 31-11, pe LPS (prof. George Mandache şi Bogdan Bondor).
Festivitatea de premiere a fost oficiată de baschetbalista vicecampioanei Univ. Goldiş ICIM Arad, Adela Perdei-Mercea, şi reprezentata Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret Arad – instituţie care a oferit premiile competiţiei -, metodist Liliana Nica. Alături de medalii, diplome şi cupe, trei jucătoare au fost recompensate cu statuete pentru evoluţiile speciale: Bianca Borteş (Ţipar) – cel mai bun pivot, Alina Iercan – coşgeteră şi Luanna Ciorban (ambele Peda) – MVP.
Arbitrajul a fost asigurat de liceenii Alexandra Vaţi (Artă) şi Cristian Mocritchi (LPS), la reuşita competiţiei aducându-şi aportul: DJST, Bulevard Print şi Crucea Roşie.
Edițiile anterioare ale Cupei „Sportsin” au fost câștigate de: Liceul Pedagogic (2009, 2013 şi 2014), Șc. Gen. nr. 11 „N. Bălcescu (2010 și 2011) și Șc. Gen. nr. 5 (2012).
Lasă un comentariu