Pekinezul ungur mușcă, ciobănescul nici nu latră!

Nici nu a apucat președintele Ucrainei să explice de ce a promulgat noua lege a educației, cum și când se va aplica ea, că Ungaria a reacționat dur, amenințând că va acționa pe toate căile împotriva demarării discuțiilor în vederea aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. Președintele României, Klaus Iohannis, s-a mulțumit să amâne sine die vizita în Ucraina și pe cea a președintelui Parlamentului ucrainean în România. Fără îndoială, o mișcare diplomatică de anvergură medie, dar nu mai tare decât apa sfințită. Cât de greu i-ar fi fost lui Iohannis să pună mâna pe telefon, să vorbească direct cu Angela Merkel, să-i ceară să apere principiile UE în privința drepturilor minorităților? Nu a făcut-o, fie pentru că pur și simplu nu-l interesează altceva decât să facă gesturi de fațadă, menite să-i aducă voturi pentru al doilea mandat, fie pentru că știa că aderarea Ucrainei la UE, dacă interesele o cer, nu se împiedică de fleacuri precum drepturile minorităților sau statul de drept.

Dar, nu despre Merkel și UE este vorba aici, ci despre apărarea drepturilor României și ale românilor dinafara granițelor. Or, de când lumea, mai degrabă sunt promovate interesele, chiar nelegitime, ale țărilor care contează, decât drepturile țărilor tratate precum slujbașii care adună ciolanele aruncate sub masă de către îmbuibații care comandă. Iar această atitudine este favorizată și încurajată mai ales de către conducătorii țărilor respective, care, de fapt, nu știu și nici nu vor să conducă, ci să profite de pe urma slujirii celor puternici.

Comparativ cu România, Ungaria nu este decât un pekinez alăturat unui ciobănesc mioritic, numai că pekinezul are curajul să și muște, pe când ciobănescul se mulțumește să stea tolănit la soare, să caște de plictiseală între două îmbucături aruncate de către stăpân. Ca urmare a acestei atitudini, mai degrabă va face Comisia Europeană presiuni asupra României să rezolve situația unui liceu maghiar înființat absolut ilegal decât asupra Ungariei, silind-o să-și revizuiască poziția în privința aderării României la OECD. În loc să ceară Uniunii Europene să oblige Ungaria să respecte legile europene, care spun, negru pe alb, că este interzisă folosirea unei chestiuni punctuale, locale, pentru eludarea relațiilor diplomatice între state membre ale UE, România se ploconește în fața ungurilor, acceptând să facă niște concesii uluitoare, pentru ca aceasta să-și schimbe, pe ultima sută de metri, poziția. Se spune că pentru aceasta a acceptat Dragnea procentajul de 15% pentru folosirea limbii materne în administrație. De fapt, adevăratul motiv pentru care Dragnea a promis că rezolvă problema este târgul cu UDMR, de care are nevoie ca să-i asigure majoritatea în Parlament în caz de defectare a coaliției sau a unei părți a parlamentarilor PSD, prin momirea de către gruparea Ponta. Dar, asta este o altă gâscă în altă traistă.

Adevăratele poziții de sluj față de Budapesta au fost adoptate mult înainte, inclusiv cu complicitatea președintelui Klaus Iohannis, care slujește alte interese decât cele ale României. De pildă, acceptarea ciuntirii groaznice a proiectului BRUA, în care România se mulțumește cu un mărunțiș, nu mai mare decât bacșișul lăsat chelneriței țâțoase de la birtul din colțul străzii, în loc să profite din plin de poziția sa geostrategică. România, sub presiunea unui pumn de agitatori, transformați de către Iohannis în așa ziși reprezentanți ai societății civile, acceptă orice aberații venite de la Berlin și Bruxelles, pentru a demonstra că nu este în sfera de influență a Moscovei. Când, de fapt, tot ceea ce face, la comanda lui Merkel și acoliților săi, slujește în cel mai înalt grad tocmai Moscovei, cu observația că profitul îl iau Berlinul și Budapesta, în timp ce România rămâne cu praful de pe tobă și cu lăturile aruncate în capul ei. Repet, cu complicitatea, voită sau nu, a președintelui României, Klaus Iohannis. Și nu doar a lui, ci a tuturor celorlalți care au ajuns la putere. Am ajuns aici pentru că sensul revoluției din 1989 a fost deturnat, iar toți cei care au făcut-o au fost înlăturați, discreditați, înlocuiți cu unelte ale serviciilor străine. Cei care ar trebuie să putrezească în pușcării au ajuns nu să dirijeze justiția, ci să o facă, iar acum, când se fac eforturi pentru reintrarea în normalitate, putreziciunea atacă la baionetă. Dar, despre aceasta, cu altă ocazie.