PERCHEZIȚII în Arad, Bihor și Timiș. Zeci de persoane aduse la audieri (VIDEO)

PERCHEZIȚII în Arad, Bihor și Timiș. Zeci de persoane aduse la audieri (VIDEO)

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad și polițiștii Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea efectuează astăzi 35 de percheziții domiciliare în județele Arad, Bihor, Brăila, Dolj și Vrancea, într-o cauză privind săvârșirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți, transmite DIICOT. 

Potrivit DIICOT au fost puse în aplicare 43 de mandate de aducere a unor persoane la audieri.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada martie 2023 – ianuarie 2024, 30 de suspecți, cetățeni români și străini provenind din Siria, Afganistan, Bangladesh, Filipine, Nepal, Egipt, Turcia, Belarus, Italia și Austria, au inițiat și constituit un grup infracțional organizat, având ca scop traficul de migranți.

Aceștia au fost racolați, în principal, din București și Timișoara, din rândul celor care dețin permise de ședere/vize de muncă, fiind adăpostiți în municipiile Timișoara, Arad și Oradea, până în momentul în care era organizată trecerea, în mod ilegal, peste frontiera de stat a României, cu destinația finală Europa de Vest.

De remarcat, că pe parcursul administrării probatoriului, au fost depistate mai multe transporturi ilegale de migranți.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.