PERCHEZIŢII într-un caz de CONTRABANDĂ cu ŢIGĂRI şi ALCOOL

PERCHEZIŢII într-un caz de CONTRABANDĂ cu ŢIGĂRI şi ALCOOL

Poliţiştii arădeni au efectuat şase percheziţii domiciliare la persoane bănuite de contrabandă cu ţigări şi alcool etilic. Cu acest prilej au fost confiscate 11.400 de ţigarete netimbrate şi 9 litri de alcool etilic.

Poliţiştii din Nădlac şi cei ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat percheziţiile pe raza oraşului de la graniţă, beneficiind de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale, în cadrul unui dosar de cercetare penală aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

În urma percheziţiilor au fost reţinute în vederea confiscării 11.400 de ţigarete netimbrate, de diferite mărci, provenind din Serbia, precum şi 9 litri de alcool etilic de aceeaşi provenienţă.

Patru persoane sunt cercetate în această cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

De remarcat că poliţiştii au benefiat de sprijinul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, U.T.A.I. Arad şi Timişoara.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.