Percheziții la un medic italian. Anchetatorii au ridicat și un pistol

Percheziții la un medic italian. Anchetatorii au ridicat și un pistol

La Arad au avut loc șase percheziţii în cazul unui dosar care îl vizează pe un medic italian suspectat că făcea tranzacţii cu diplome false.

În cadrul perchezițiilor au fost ridicate mai multe bunuri şi un pistol.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară.

Activitățile s-au desfășurat în locații din municipiul Arad, având ca scop construirea probatorului într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Din cercetări, a reieșit că un cetățean italian, cu reședința în Arad, ar fi facilitat mai multe transferuri ale unor studenți străini, de la o universitate din Arad, la alte universități din Italia, în baza unor documente false. Prin aceeași metodă, respectiv prin documente false, ar fi fost facilitată obținerea diplomei de medic specialist, fără parcurgerea perioadei rezidențiat.

În urma activităților, au fost ridicate bunuri și înscrisuri cu valoare probatorie, și un pistol de calibrul 9 milimetri, deținut ilegal.

Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora să fie formulate propunerile corespunzătoare”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.