Pericolul MORTAL din propria casă! Cinci persoane ȘI-AU PIERDUT VIAȚA iar alte ZECI au ajuns la spital din această cauză

Pericolul MORTAL din propria casă! Cinci persoane ȘI-AU PIERDUT VIAȚA iar alte ZECI au ajuns la spital din această cauză

Cei de la Delgaz Grid anunță că, numai anul acesta, în aria de activitate a companiei, 27 de persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon, iar dintre acestea 5 au decedat. 

Majoritatea intoxicaţiilor au fost cauzate de sistemele de evacuare a gazelor arse nefuncţionale sau cu defecţiuni.

„O fetiţă de 12 ani şi părinţii ei au fost găsiţi morţi în casă. Ei s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la centrala termică din locuinţă”, „Au murit intoxicaţi cu monoxid de carbon. O sobă defectă le-a produs decesul”, „O familie întreagă s-a intoxicat cu monoxid de carbon. Tatăl și fiul care împlinise doar o lună au murit. Mama copilului a fost găsită și ea în stare foarte gravă”: Acestea sunt doar câteva dintre titlurile şocante pe care le citim deseori în presă, iar exemplele ar putea continua, pentru că, din nefericire, astfel de tragedii se înregistrează cu zecile la nivelul tării.

Numai în primele nouă luni ale acestui an s-au înregistrat deja în zona de activitate a Delgaz Grid un număr de 15 cazuri de intoxicaţii, care s-au soldat cu 5 persoane decedate în timp ce alte 22 au fost la un pas de a-şi pierde viaţa. Asta după ce, anul trecut, 20 de persoane şi-au pierdut viaţa prin asfixie, iar alte 37 au fost în pericol de moarte din cauza monoxidului de carbon acumulat în încăperi, în principal ca urmare a neevacuării sau evacuării insuficiente a gazelor arse.

Astfel de tragedii se înmulţesc în perioada sezonului rece, odată cu punerea în funcţiune a instalaţiilor de încălzit. Monoxidul de carbon este un gaz incolor şi inodor ceea ce îl face greu de depistat, mai ales în timpul nopţii. Simptomele în cazul intoxicaţiei depind de concentraţia gazului acumulat, precum şi de durata expunerii şi se manifestă prin dureri de cap, ameţeli, greaţă. De aceea, primele măsuri care trebuie luate în aceste cazuri sunt evacuarea victimelor la aer curat şi contactarea serviciului medical de urgenţă.

Intoxicaţiile cu monoxid de carbon pot fi evitate cu uşurinţă, conform speciliştilor Delgaz Grid, dacă consumatorii de gaze naturale aplică următoarele 5 reguli simple de siguranţă la utilizarea instalaţiilor interioare de gaze naturale:

  • asiguraţi o ventilație corespunzătoare în încăperile unde funcționează aparate care sunt alimentate cu gaze naturale;
  • verificaţi la începutul sezonului rece, în fiecare an, sistemele de evacuare a gazelor arse;
  • curățaţi coșurile de fum și hornurile de cel puțin două ori pe an, o dată obligatoriu înaintea venirii sezonului rece și doar cu persoane specializate;
  • supravegheați aparatele neautomatizate care funcționează cu flacără deschisă și nu le folosiţi pentru încălzirea locuinței.
  • este recomandată montarea unui detector de monoxid de carbon.

Simptome ale intoxicaţiei cu monoxid de carbon:

  • expunere redusă: dureri de cap, ameţeli;
  • expunere medie: dureri de cap persistente cu senzaţia de zvâcnire; ameţeli, sonolenţă, vomă, puls rapid, reflexe şi judecată încetinite;
  • expunere ridicată: convulsii, comă, deces.

Primul ajutor constă în:

  • scoaterea persoanei din încăperea expusă (fără ca persoana care asigură ajutorul să se expună la pericol);
  • aerisirea imediată a încăperii prin deschiderea uşilor şi ferestrelor;
  • apelarea echipelor de intervenţie la 112 (se poate specifica că există suspiciunea de intoxicaţie cu monoxid de carbon)
  • dacă persoana afectată nu respiră, la recomandarea şi sub îndrumarea operatorului de la dispeceratul de urgenţă 112, se încep manevrele de resuscitare cardio-pulmonară RPC (compresii toratice);
  • aport de aer cât mai rapid posibil, prin respiraţie artificială;

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.