Întreg personalul izolat la locul de munca cât şi beneficiarii Centrului de Îngrijire pentru Persoane Vârstnice din cadrul DAS Arad au fost testaţi de către Direcţia de Sănătate Publică Arad, pentru depistarea SARS CoV 2.
Rezultatele au fost negative atât pentru bunicii centrului cât şi pentru personalul izolat, anunță DAS Arad.
,,Angajaţii centrului au intrat într-un program special de lucru. Măsura a fost stabilită pentru prevenirea infectării persoanelor vârstnice, care sunt vulnerabile, inclusiv în ceea ce privește infecţia cu noul coronavirus. Încă dinaintea instituirii stării de urgenţă, am prevenit şi am luat măsurile care se impun în astfel de situații. Putem afirma că am fost primul centru de acest profil din ţară, care am instituit încă de pe data de 28 februarie măsurile de carantinare a centrului. După ce am aflat că rezultatele testelor făcute de către DSP Arad sunt negative, normal că ne-am bucurat. Vom institui şi pe viitor măsuri foarte stricte pentru a evita răspândirea acestui virus, iar testele făcute în centru se vor repeta o dată la două săptămâni. Noi trebuie să-i protejăm pe vârstnicii noştri, iar ei trebuie să aibă sentimentul că există oameni pentru care ei contează. Totodată, mulțumim pe acesta cale conducerii DSP Arad, pentru promptitudine si buna colaborare”, a declarat Oana Pârvulescu, director general al DAS Arad.
Lasă un comentariu