Peste 1500 de companii din județul Arad sunt profitabile. Mai exact, 1573. Grupul select al firmelor profitabile reprezintă 4,75% din cele 33108 firme înregistrate în județ, adică peste media pe țară, care este de 4%. Aceste firme constituie motorul economiei românești, o economie care înregistrează în acest an cea mai rapidă creștere din Europa Centrală și de Sud-Est, se arată într-un raport CreditInfo, companie specializată în furnizarea produselor și serviciilor de management al riscului comercial.
Aradul este al cinsprezecelea județ din țară în clasamentul firmelor profitabile din România, 4,75% din companiile arădene fiind profitabile, în condițiile în care media pe țară este de 4%. Grupul select al firmelor profitabile constituie motorul economiei românești, o economie care înregistrează în acest an cea mai rapidă creștere din Europa Centrală și de Sud-Est.
Profitul acestor firme reprezintă 92% din profitul total obținut de companiile din România. Cifra de afaceri totală a acestor firme înseamnă 41% din cifra de afaceri înregistrată de toate companiile din țară. De asemenea, 1 angajat din 3 (33%) lucrează la aceste companii, se arată în raportul CreditInfo.
Potrivit sursei citate, una din cinci firme profitabile din România se află în București (14.164 firme -20,24%), aici fiind înregistrate și cele mai multe firme din România (266.635 firme). Urmează județele Cluj (4,019 firme – 5,74%), Timiș (3,307 firme – 4,73%), Brașov (2.675 de firme – 3,82%) și Constanța (2.576 de firme – 3,68%). De partea cealaltă, județele Mehedinți (336 de firme- 0,48%), Giurgiu (442- 0,63%) și Teleorman (505- 0, 72) au cele mai puțin profitabile companii din România.
Cele mai multe firme profitabile, raportat la numărul de firme înregistrate într-un județ, se află în județele Covasna (6,72% din firmele înregistrate aici sunt profitabile, adică 762 de firme), Mureș (6,44%, adică 2.129 firme), Harghita (6,31%, adică 1.302 firme) și Sibiu (6.11%, adică 1.728 firme). În coada acestui clasament se află județele Mehedinți (2,33% – 336 firme) și Teleorman (2,94% – 505 firme).
Clasamentele profitabilității sunt alcătuite pe baza unui set strict de criterii, pe care le îndeplinesc companiile din grupul select de 4% firme profitabile din România.
„Am folosit date din sursele publice si oficiale precum Ministerul Finantelor, Registrul Comertului etc. Au fost verificate toate companiile din România, adică 1.4 milioane de entitati. 4% din firmele din România, peste 60.000, reprezintă motorul economiei pentru că produc 92% din profitul României”, a declarat Aurimas Kacinskas, general manager CreditInfo.
Criteriile care au fost luate în calcul pentru stabilirea celor mai profitabile companii sunt:
au cifra de afaceri peste 100.000 lei
sunt pe profit
au vechime în piața de peste 2 ani
nu au datorii la bugetul de stat
au istoric pozitiv de plată
au credit scor cu risc mic sau normal
au lichidare curentă mai mare de 1.0
au rentabilitatea capitalului mai mare de 20%.
Raportul CreditInfo mai evidențiază faptul că industria manufacturieră (14,28 miliarde de lei), comerțul (12,63 miliarde de lei), instituții financiare (5,43 miliarde de lei), transporturi (4,47 miliarde de lei) construcții și imobiliare (4,39 miliarde de lei) sunt cele mai profitabile domenii de activitate din România.
CreditInfo România este un lider recunoscut în furnizarea produselor și serviciilor de management al riscului comercial. Cu o experiență de peste 13 ani în piața din România, CreditInfo sprijină companiile în luarea unor decizii de credit informate. Informația de afaceri constituie un factor cheie în stabilirea unor relaţii de afaceri profitabile. O afacere de succes se bazeaza pe decizii rapide și informate.
Lasă un comentariu