Peste 10 milioane de euro pentru investiții în instituțiile arădene de cultură

Peste 10 milioane de euro pentru investiții în instituțiile arădene de cultură

Conducerea Consiliului Județean Arad (CJA) a ținut să reamintească, cu o ocazia celebrării Zilei Culturii Naționale, că este pentru prima oară în ultimii 130 de ani când la Arad sunt în lucru, respectiv programate, investiții de o asemenea anvergură în sectorul cultural arădean.

„De Ziua Culturii Naționale, Consiliul Județean Arad nu transmite un mesaj general, impersonal, ci unul punctual în care pune accentul pe felul în care investițiile sale contribuie la dezvoltarea instituțiilor culturale și a fenomenului cultural la nivel local și național.

Este pentru prima oară în ultimii 130 de ani când la Arad sunt în lucru, respectiv programate, investiții la o asemenea scară în sectorul cultural. Consiliul Județean are în subordine Complexul Muzeal, Biblioteca Județeană A.D. Xenopol», Centrul Cultural Județean, Școala Populară de Arte și administrează două tabere școlare, la Căsoaia și la Moneasa. Nu în ultimul rând Consiliul Județean este și administratorul taberei de sculptură de la Căsoaia.

Valoarea proiectelor în lucru depășește 10 milioane de euro.

Complexul Muzeal Arad este într-un proces de modernizare, restaurare, respectiv renovare fără precedent de la înființarea sa. După deschiderea Pinacotecii și a sălii de expoziție Feszty, care a transformat muzeul într-un reper la nivel euroregional, investițiile au continuat într-un ritm accelerat cu refacerea expoziției de științe ale naturii, artă românească, reamenajarea expoziției de istorie și arheologie. Consiliul Județean a cumpărat un palat în centrul Aradului (pentru care a alocat primii bani necesari lucrărilor de proiectare a restaurării), unde se dorește deschiderea unui muzeu de etnografie, în condițiile în care peste 5000 de piese așteaptă să fie expuse aici. Consiliul Județean a pus la dispoziția muzeului și un alt spațiu în centrul Aradului, pe Bulevardul Revoluției 81, pentru amenajarea unui muzeu de istorie a orașului. Tot aici amintim și de investițiile și proiectele de la Lipova și Săvârșin, care revitalizează și cresc interesul față de obiectivele din județ.

La Bibliotecă a fost creat un spațiu pentru co-creare, pus la dispoziția tinerilor olimpici arădeni, a fost modernizată secția de împrumut- carte, iar anul acesta biblioteca se va racorda la rețeaua de gaz.

Ambele instituții, atât Muzeul, cât și Biblioteca sunt incluse în proiecte cu finanțare europeană pentru restaurare și modernizare, valoarea lor depășind 4 milioane de euro.

Nu este așadar întâmplător că în anul 2023, Complexul Muzeal Arad a înregistrat un număr record de vizitatori (55 de mii), cu 50% mai mare ca anul trecut.

Centrul Cultural Județean și Școala Populară de Arte au organizat sub autoritatea Consiliului Județean, unele dintre evenimentele de cel mai mare impact județean: conferințe, spectacole, punând în valoare cultura națională, folclorul autentic, ținutele specifice bazinelor etnografice regionale.

Trebuie amintită și investiția Consiliului Județean pentru punerea în valoare a patrimoniului construit industrial și ne referim la refacerea cuptorului de topit fier Jumelț, care accentuează tradiția industrială arădeană din zona Zimbru- Dezna-Moneasa.

Anul trecut, Consiliul Județean Arad anunța și proiecte spectaculoase pentru taberele școlare de la Moneasa și Căsoaia, respectiv lucrări structurale la Parcul de Sculptură Monumentală de la Căsoaia. Consiliul Județean estimează că investițiile se vor ridica la peste 3 milioane de euro, doar la Parcul de Sculptură, și alte câteva sute de mii de euro la tabere. Precizăm faptul că anul trecut, tabăra de la Moneasa a fost înnoită total de către Consiliul Județean, iar la tabăra de la Căsoaia, în colaborare cu GAL Miniș- Măderat, Consiliul Județean a amenajat un teren sintetic de sport și un spațiu pentru evenimente. Ambele tabere școlare sunt folosite inclusiv pentru proiecte culturale, pentru dezvoltarea capacității creative a elevilor, pentru realizarea de lucrări de artă plastică sau vizuală, care ulterior sunt puse în valoare în cadrul unor expoziții.

Încheiem cu precizarea că, în anul 2023, peste 150 de proiecte culturale din județ au beneficiat de sprijinul Consiliului Județean Arad, prin Centrul Cultural și celelalte instituții din subordinea Consiliului Județean Arad”, se arată într-un comunicat de presă transmis de conducerea CJA.

Foto: Arhivă, caracter ilustrativ

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.