Campania „Ghioceii prevenţiei cardiace”, iniţiată de Consiliul Judeţean Arad şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, împreună cu membrii Comisiei Consultative, din care fac parte Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, Direcţia de Sănătate Publică şi Patronatul Medicilor de Familie Arad, dă deja primele rezultate.
În Ghioroc, prima locaţie a campaniei, peste 150 de cetăţeni au fost examinaţi şi li s-au făcut analize medicale gratuite. Se estimează ca numărul acestora să fie de peste 700, într-o primă etapă a acestui proiect generos, iar analizele nu vizează doar sistemul circulator, ci şi cel auditiv respectiv oftalmologic.
Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad şi iniţator al acestui proiect, consideră că „efectuarea analizelor periodic trebuie să fie un act de normalitate, pentru că astfel se poate lucra foarte mult în domeniul prevenţiei. Am început la Ghioroc pentru că este o zonă rurală şi este cunoscut faptul că în zonele rurale cetăţenii sunt mai puţin dispuşi să meargă la medic periodic. Vom lua ca reper Ghiorocul şi vom face un studiu pentru a vedea atât incidenţa bolilor cardiace, cât şi posibilităţile de tratare a acestora”. Totodată, Nicolae Ioţcu subliniază că inclusiv această campanie face parte din strategia Consiliului Judeţean Arad de modernizare a actului medical, prin investiţii în dotări spitaliceşti şi în resurse umane. „Tot ceea ce facem în domeniul medical, cele peste 17 milioane de euro investite sau în curs de realizare, au un singur scop: sănătatea arădenilor! Ne dorim spitale performante pentru că sănătatea este cel mai de preţ lucru în viaţa fiecăruia dintre noi”, a declarat Nicolae Ioţcu.
La rândul ei, Teodora Olaru, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, subliniază „importanţa efectuării analizelor medicale periodice, cât şi consultarea cadrelor medicale, la cele mai mici simptome de afecţiuni cardiace. Mă bucur că locuitorii din Ghioroc au răspuns iniţiativei noastre şi au venit în număr mare la analize”.
Campania a fost iniţiată de Consiliul Judeţean Arad şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, împreună cu membrii Comisiei Consultative din care fac parte Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, Direcţia de Sănătate Publică şi Patronatul Medicilor de Familie Arad, şi îşi propune responsabilizarea cetăţenilor în ceea ce priveşte menţinerea stării de sănătate (prin controale medicale periodice, respectarea regimului de viaţă recomandat de medic etc.), respectarea tratamentului prescris de medic (doze, durată), dar şi creşterea gradului de comunicare între cadrele medicale şi pacient. Analizele sunt efectuate în cadrul Compartimentului de îngrijiri Paleative Ghioroc şi vor consta în măsurare greutate, înălţime, circumferinţă abdominală, analize de sânge (colesterol, trigliceride, glicemie), electrocardiogramă, ecografie abdominală.
Lasă un comentariu