Peste 16.000 de carnete de muncă neridicate îşi aşteaptă posesorii

Peste 16.000 de carnete de muncă neridicate îşi aşteaptă posesorii

Deşi termenul limită de ridicare a carnetelor de muncă a fost stabilit până la data de 31 decembrie 2014, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Arad deţine, la ora actuală, peste 16.000 de astfel de carnete ceea ce înseamnă tot atâţia posesori care nu vor putea dovedi, atunci când se va pune problema, vechimea în muncă necesară la stabilirea cuantumului şi dreptului de pensie, a sporului de vechime etc.

În acest sens, ITM Arad vine, din nou, în sprijinul cetăţenilor care încă nu au intrat în posesia carnetelor de muncă, din varii motive, că au posibilitatea să o facă prin simpla prezentare la sediul instituţiei, din strada Episcopiei, nr. 11 – 13.

Practic, carnetele de muncă pot fi ridicate fie de posesorul carnetului de muncă fie de un împuternicit al acestuia în baza unei procure notariale.

De asemenea, ITM Arad vine şi în sprijinul salariaţilor firmelor mari (firme care au deţinut carnetele de muncă ale propriilor salariaţi şi care, între timp s-au desfiinţat) care pot apela la reprezentanţii instituţiei în vederea obţinerii unor informaţii utile în acest sens.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.