Direcția Generală Poliția Locală Arad, prin Biroul Supraveghere Comunitară, a întocmit un inventar al câinilor adoptați de către arădeni de la începutul anului precedent.
Astfel, potrivit datelor furnizate de către reprezentanții S.C. Gospodărirea Comunală S.A., un număr de 239 de câini și-au găsit familii în cursul anului 2018 și în primele patru luni ale lui 2019. Preferințele arădenilor au fost îndreptate, cu preponderență, către exemplarele canine de rasă comună, numărul acestora reprezentând 80% din totalul de câini adoptați la nivelul municipiului Arad. Pe locul al doilea în topul preferințelor familiilor adoptive se regăsesc câinii de talie mare, fie că sunt de rasă sau metiși. Printre exemplarele adoptate de arădeni sunt prezente rasele: Ciobănesc German, Husky, Amstaff, Akita Inu, Rottweiller și metiși ai acestora.
Cei mai mulți dintre arădenii care au ales să își întregească familiile adoptând câini din Adăpostul Public situat pe Calea Bodrogului locuiesc în zona centrală și în cartierele Grădiște, Aradul Nou, Micălaca și Calea Aurel Vlaicu.
În perioada următoare, polițiștii locali din cadrul Biroului Supraveghere Comunitară vor efectua verificări vizând condițiile de viață pe care noile familii le oferă patrupedelor. Prin intermediul acestui demers se are în vedere respectarea de către stăpânii câinilor adoptați a H.C.L.M. 208/2011, pentru aprobarea regulamentului privind prevenirea apariției și proliferării animalelor fără stăpân pe domeniul public al municipiului Arad și a O.U.G. 55/2002/R, privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi. Cu aceeaşi ocazie vor putea fi identificate eventuale locații unde câinii sunt deţinuţi în condiții improprii, informează municipalitatea.
Lasă un comentariu