Peste 2000 de elevi arădeni se pregătesc să dea BAC-ul

Peste 2000 de elevi arădeni se pregătesc să dea BAC-ul

Etapa de înscriere a candidaţilor, atât din seria curentă, cât şi din serii anterioare, pentru examenul de bacalaureat naţional, sesiunea iunie – iulie 2015, s-a desfăşurat în perioada 25 – 29 mai 2015, informează inspectorul şcolar prof. Mariana Tocaciu, purtător de cuvânt Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad.

„Candidaţii s-au înscris la unităţile şcolare liceale în care au urmat cursurile. Candidaţii absolvenţi din alte judeţe, care în prezent au domiciliul în judeţul Arad, s-au înscris la comisia judeţeană de bacalaureat, iar documentele de înscriere au fost depuse la unităţile şcolare recomandate de comisia judeţeană, conform profilului şi specializării solicitanţilor”, a precizat prof. Mariana Tocaciu.

„Conform datelor înregistrate pe platforma de bacalaureat, până azi la ora 17.00 (n.r. – vineri, 29 mai), din judeţul Arad au fost înscrişi 2156 candidaţi. Menţionăm că platforma este activă până săptămâna viitoare, astfel încât unităţile şcolare să poată completa lista candidaţilor care au solicitat înscrierea la examen. În decursul zilei de joi, 4 iunie 2015, vom reveni cu precizări privind situaţia finală a candidaţilor înscrişi”, a mai spus purtătorul de cuvânt al ISJ Arad.

Foto: Arhiva

  1. BAFTA! am trecut prin asta anul trecut si stiu cum este 😉

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.