Conform raportării Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, astăzi la ora 15.00 în centrele de carantină din Județul Arad erau cazate 124 persoane și alte 113 în izolare la domiciliu.
Începând cu data de 12.03.2020, ora 20.00, în baza art. 15^2 din O.U.G. nr. 21/2004 a fost activat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, la sediul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al Județului Arad, care va funcționa în regim permanent.
Câteva dintre măsurile adoptate în ședințele din 12 și 13 martie 2020, în acord cu reglementările introduse de la nivel național în contextul epidemiologic actual:
- decalarea de către persoanele juridice private, inclusiv societățile comerciale, cu puncte de lucru situate pe teritoriul Municipiului Arad, care au un număr mai mare de 99 angajați, a programului întregului personal care utilizează transportul public în comun, inclusiv prin cursele speciale contractate de către angajatori, în afara perioadelor de vârf/aglomerație, prin stabilirea orelor de sosire/plecare a personalului, în mod diferențiat, cu 1-2 ore față de programul normal de lucru, până la data de 31.03.2020, cu posibilitatea prelungirii, în funcție de evoluția situației la nivel național și local.
- Decalarea programului de lucru al instituțiilor publice cu un număr de peste 99 angajați, care utilizează transportul public în comun, conform celor specificate mai sus;
- Restricționarea activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive și de divertisment în spațiile închise la care participă mai mult de 99 de persoane, până la data de 31.03.2020, cu posibilitatea prelungirii, în funcție de evoluția situației la nivel național și local;
- Sistarea activităților cu public pentru muzee, până la data de 31.03.2020, cu posibilitatea prelungirii, în funcție de evoluția situației la nivel național și local;
- Interzicerea oricăror activități în locurile de joacă pentru copii, situate în spațiile închise, până la data de 31.03.2020, cu posibilitatea prelungirii, în funcție de evoluția situației la nivel național și local;
- Cadrele didactice din unitățile de învățământ preuniversitar vor desfășura zilnic, în perioada suspendării cursurilor, activități de învățare on-line. Activitățile se pot desfășura inclusiv de la domiciliu;
- Conducătorii instituțiilor publice vor lua măsurile necesare pentru evitarea aglomerărilor de persoane în spațiile destinate programului cu publicul, prin stabilirea unor intervale orare de desfășurare a activității și/sau realizarea accesului etapizat al cetățenilor în săli, la ghișee, ori în alte spații publice;
- Conducătorii instituțiilor publice vor lua măsurile necesare pentru asigurarea materialelor destinate igienei personale (săpun, prosoape de hârtie, uscătoare de mâini), dezinfecția frecventă a clanțelor ușilor, precum și a altor suprafețe cu grad mare de contact (mese de conferință, birouri, balustrade, butoane de comandă lift etc);
- Începând cu data de 14.03.2020 se închid toate piețele de autoturisme din județul Arad, până la 31.03.2020, cu posibilitatea prelungirii, în funcție de evoluția situației la nivel național și local.
Prefectura Arad roagă cetățenii să consulte hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Arad, la adresa https://ar.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/.
„Fac un apel cetățenilor județului Arad să respecte toate recomandările medicilor pentru evitarea contactării noului coronavirus și să se informeze doar din surse oficiale. Este o perioadă grea, trebuie să ne protejăm pentru că, după cum se poate vedea din numărul cazurilor ce au apărut la nivel național în ultimele zile, virusul se poate răspândi foarte ușor, în cazul în care nu se respectă măsurile minime de protecție, precum autoizolarea la domiciliu pentru persoanele care au venit din zonele de risc. Este foarte important ca persoanele cu grad mare de vulnerabilitate, cele în vârstă, cu diverse afecțiuni cronice sau copiii, să evite pe cât posibil zonele aglomerate și să își limiteze ieșirile în spații publice până când va trece momentul de criză. Autoritățile centrale și locale, Guvernul, ministerele, Instituția Prefectului, instituțiile deconcentrate, lucrează 24 de ore din 24 pentru implementarea măsurilor necesare, în vederea prevenirii răspândirii virusului. Avem însă nevoie și de ajutorul cetățenilor, suntem împreună în această luptă contra unui virus ce poate dăuna grav sănătății, în special a persoanelor cu grad mare de vulnerabilitate, pe care trebuie să le protejăm în mod suplimentar”, a declarat Prefectul Județului Arad, domnul Gheorghe Stoian.
Lasă un comentariu