Peste 300 de proprietari au primit somaţii pentru neîngrijirea faţadelor caselor

Peste 300 de proprietari au primit somaţii pentru neîngrijirea faţadelor caselor

Sute de propietari au primit anul acesta somații pentru neîngrijirea faţadelor caselor.

În primele cinci luni ale acestui an, peste 300 de noi somații au fost emise de polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplină în Construcții și Afișaj Stradal proprietarilor de clădiri degradate din municipiu, cele mai multe dintre acestea fiind identificate în zona centrală a orașului.

În urma verificărilor întreprinse în teren de polițiștii locali, comisia de specialitate constituită în scopul inventarierii clădirilor și terenurilor neîngrijite a emis, până la data de 15 mai 2019, somații însoțite de fișe de evaluare privind stadiul de degradare al clădirilor. În acest sens, proprietarilor li se recomandă demararea lucrărilor de reabilitare a clădirilor pe care le dețin.

Alarmant este faptul că numărul imobilelor degradate sporește de la un an la altul. Vă reamintim faptul că anul trecut, Primăria Municipiului Arad a identificat un număr de 210 clădiri degradate pasibile de supraimpozitare, începând cu anul 2019. În baza evaluării comisiei de specialitate constituite la nivelul instituţiei a fost calculat procentul de majorare a impozitului în cazul fiecărei proprietăţi neîngrijite.

Nu intră sub incidența impozitului majorat clădirile pentru care s-au obținut autorizații de construire și a fost anunțată începerea lucrărilor până cel târziu la data de 31 decembrie 2019, sau ale căror fațade au fost renovate până la această dată.

  1. Nesimtitilor de ce nu ati facut ceva cu fatadele voi de la Primarie ca doar stiti ca oamenii nu au bani. Rusine iar Falca a fugit la Parlamnetul europei lasand prapad in Arad. Rusine rusine rusine!!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.