Peste 40 de milioane de euro pentru Complexul Matern – Pediatrie

Peste 40 de milioane de euro pentru Complexul Matern – Pediatrie

Peste 40 de milioane de euro are de gând să investească CJA în Complexul Matern – Pediatrie, construcție care va fi amplasată în incinta Spitalului Județean.

Președintele Consiliului Județean Arad (CJA) a participat, miercuri. la o ședință de lucru cu echipa care pregătește studiul de fezabilitate al Complexului Matern – Pediatrie pe care Consiliul Județean își propune să îl construiască în incinta Spitalului Județean.

Aceiași specialiști lucrează la Timișoara, Constanța, Sibiu, Bacău și în alte județe din țară unde consiliile județene susțin activitatea spitalului public.

,,Complexul Matern – Pediatrie are valoarea estimată de peste 40 de milioane de euro. Va reuni sub același acoperiș, într-o clădire nou construită și echipată de la zero, modern, toate specializările pentru copii, de la neonatologie, obstetrică-ginecologie la chirurgie. Le aducem toate în sediul central al Spitalului Județean, să fie în imediata apropiere a celorlalte secții vitale ale spitalului. Facem această investiție importantă și pentru că actualul spital Matern este revendicat și, conform legii, nu mai putem investi acolo decât în întreținere. Proiectul Complexului Matern-Pediatrie a fost depus de Consiliul Judeţean Arad la Compania Națională de Investiții, unde se află pe lista sinteză”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

La întâlnirea de la Spitalul Județean au participat și directorul Casei de Asigurări de Sănătate, dr. Gheorghe Domșa, directorul Direcției de Sănătate Publică, dr. Horia Timiș, managerul general al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, ec. Florina Ionescu, medicul epidemiolog dr. Lenuța Timiș, directorul executiv al Direcției de Comunicare, Strategii și Administrație Publică (Consiliul Județean), Andrei Ando, președintele Consiliului de Administrație al Spitalului Județean, Roxana Dascălu, respectiv șeful serviciului Managementul Spitalelor (Consiliul Județean), Mihai Șeran.

Loading...
  1. Nu cred!!!!!!!!!!!!!!!Dl Timis e fără mâna dreapta?
    Se descurcă? L-a transferat la CCJA, sau a intrat într-un con de umbră?

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.