O noapte de distracţie s-a transformat într-un coşmar pentru mai mulţi tineri care se aflau la un concert. Peste 40 de persoane au ajuns la spital.
Aceştia se aflau la un concert susţinut de Snoop Dogg şi Whiz Khalifa în New Jersey.
Din dorinţa de a fi cât mai aproape de artişti, fanii s-au înghesuit să ajungă lângă scenă. După ce s-au împins şi s-au îmbulzit, s-a rupt gardul care îi despărţea de scenă, iar ei au căzut unii peste alţii.
Peste 40 de tineri au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar potrivit primelor informaţii, nimeni nu a fost grav rănit.
Sursa: unilad.co.uk
Lasă un comentariu