Din cauza cazurilor de COVID-19 depistate în clasele în care învață, peste 700 de copii/elevi din Arad fac cursurile în format online.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Arad, 57 de elevi arădeni sunt confirmați cu COVID-19, iar cele 29 de clase în care aceștia învață fac cursurile în format online.
În conformitate cu noile reglementări legale prevăzute în Ordinul 5608/2506 din 19 noiembrie 2021 privind modificarea și completarea Ordinului nr. 5338/2015/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, începând cu data de 22 noiembrie 2021, în localitățile în care rata de incidență este sub 3/1000 de locuitori, activitățile didactice se pot desfășura cu prezență fizică în unitățile de învățământ preuniversitar, cu respectarea strictă a măsurilor de protecție sanitară, independent de procentul de vaccinare a personalului din unitatea de învățământ.
Astfel, conform deciziilor Consiliilor de Administrație ale unităților de învățământ de stat și privat, în județul Arad situația se prezintă după cum urmează:
• În 434 unități de învățământ cursurile se desfășoară cu prezență fizică pentru un număr de 59647 preșcolari și elevi;
• În 7 unități de învățământ cursurile se desfășoară în regim online pentru un număr de 239 preșcolari și elevi;
• Un număr de 725 de copii/elevi, care provin din 29 formațiuni de studiu care au activitatea cu prezență fizică suspendată, din cauza cazurilor confirmate cu virusul SARS-CoV-2 la elevi(57), își desfășoară cursurile online.
Lasă un comentariu