Peste 800 de elevi din Arad au aflat cum se pot implica în protejarea naturii (FOTO)

Peste 800 de elevi din Arad au aflat cum se pot implica în protejarea naturii (FOTO)

Propark – Fundatia pentru Arii Protejate și Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului au desfășurat, timp de o săptămână, în patru licee din Arad, un program de educație ecologică și civică, în cadrul proiectului „Activăm Viitori Lideri pentru Protecția Naturii”, realizat cu sprijinul Active Citizens Fund – Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014 – 2021.

Astfel, peste 800 de elevi de la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”, Colegiul Național „Preparandia Dimitrie Țichindeal”, Colegiul Național „Vasile Goldiș” și Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” au participat la experiențe de învățare din care nu au lipsit activitățile în echipă și tehnologia de ultimă oră: Realitatea virtuală, cu ajutorul căreia au putut face un tur virtual al parcului, au descoperit ce este o arie naturală protejată, au conștientizat importanța existenței ariilor naturale protejate și cum se pot implica în protejarea naturii.

Urmează un concurs în urma căruia 20 de elevi vor merge, la vară, într-o tabără de activism civic și se vor constitui, ulterior, în Consiliul Consultativ de Tineret și Consiliul Științific de Tineret al Parcului Natural Lunca Mureșului.

Aflați mai multe despre proiect: www.viitorilideri.propark.ro

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.