Peste o tonă de material pirotehnic, transportat ilegal, confiscat de polițiști

Peste o tonă de material pirotehnic, transportat ilegal, confiscat de polițiști

Doi bărbați din Cluj au fost depistați de polițiștii arădeni în timp ce transportau ilegal peste 1.200 de kilograme de material pirotehnic.

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu cei ai S.A.E.S.P. Timiș și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara au depistat un transport ilegal de material pirotehnic.

În urma verificărilor efectuate, au fost depistate pe raza municipiului Arad, la sfârșitul săptămânii trecute, două autoutilitare conduse de doi bărbați de 37 și 40 de ani, din Cluj, în care se găseau 1.240 kg materiale pirotehnice, pentru care cei în cauză nu au putut prezenta documente legale. Materialele pirotehnice ar fi fost achiziționate de la o societate comercială de pe raza localității Timiș și urmau a fi comercializate pe raza județului Bistrița-Năsăud.

Materialele pirotehnice, în valoare de aproximativ 45.000 de lei, au fost indisponibilizate iar cei doi bărbați sunt cercetați pentru efectuarea de operațiuni pirotehnice fără drept.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.