Filiala PNL Pecica a transmis presei precizări legate de demisia preşedintelui Teodor Velici, care a renunțat la funcție în cadrul unei ședințe desfășurate zilele trecute.
„În cadrul şedinţei de miercuri s-a dezbătut şi componenţa listelor PNL Arad pentru Camera Deputaţilor şi Senat, iar mai mulţi membri şi-au exprimat părerile, o parte din ei fiind într-adevăr nemulţumiţi, dar discuţiile s-au desfăşurat în termeni colegiali, nefiind vorba despre nici un fel de scandal.
Teodor Velici a anunţat că în urma sarcinilor care îi revin în campania electorală pe plan judeţean, nu se poate ocupa în mod corespunzător de conducerea filialei pecicane, acesta fiind şi singurul motiv al demisiei sale.
Preşedinte a fost propus primarul Petru Antal, care a acceptat şi a fost votat de colegii de partid”, se arată într-un comunicat de presă al liberalilor pecicani.
„Filiala PNL Pecica susţine listele pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, iar membrii se vor implica la fel de activ ca şi în campaniile electorale precedente pentru a obţine un scor la fel de bun ca în 2012”, a precizat Petru Antal, noul preşedinte al PNL Pecica.
Vocație de trădător la fel ca la îndrumătorul lui de doctorat !
Pai altfel mai primeste bani de la CJ daca nu face sluj?
Pt noi este bine sa avem candidați de doi lei propuși de hoțomanul șef !
Vocație de slugi fără demnitate !!!! La Șeitin era unu care a adus colectivizarea pe nume Schiau !!!!!!, ne convine de minune !!!!
se poate presedinte,fara ,,adunare generala!!!????
Duplicitatea împunsă dăunează grav sanatati