Ping – pong cu Aeroportul Arad: Consiliul Judeţean le cere parlamentarilor să aducă zboruri Tarom la Arad

Ping – pong cu Aeroportul Arad: Consiliul Judeţean le cere parlamentarilor să aducă zboruri Tarom la Arad

Conducerea Consiliului Județean Arad le cere parlamentarilor să aducă zboruri Tarom la Arad, drept replică la reproșurile aduse astăzi de către deputatul social-democrat Adrian Todor instituției.

„Deputatul Adrian Todor (PSD) a transmis astăzi un comunicat de presă cu privire la Aeroportul Internaţional Arad, din care reţinem ironiile faţă de faptul că la nivelul Consiliului Judeţean s-a reuşit atragerea zborurilor charter de la Arad în Turcia, în această vară. Mii de arădeni au folosit acest serviciu, în sezonul estival, alături de mii de timişoreni, hunedoreni şi bihoreni care au ales ca punct de plecare Aeroportul Internaţional Arad. Negocierea cu operatori pentru includerea Aeroportului într-un calendar de zboruri este o preocupare permanentă. Domnul Todor ne reproşează că zborurile «de fapt erau gestionate de companii private, CJA neavând niciun merit în această reuşită». Pentru informarea corectă a domnului deputat, Consiliul Judeţean Arad nu deţine licenţă de zbor, nu este proprietar de aeronave, nu are cum să gestioneze zborurile respective, aşa cum niciun Consiliu Judeţean sau minister care deţine aeroporturile din România nu o face”, se arată într-un comunicat de presă transmis astăzi de Consiliul Județean Arad (CJA) .

„Este adevărat că Tarom refuză să folosească Aeroportul din Arad, deşi operează şi de la Timişoara şi de la Oradea. Am solicitat sprijinul parlamentarilor, printre care şi Adrian Todor, pentru a debloca această situaţie, dar nu au reuşit. Am fost asiguraţi de deputatul Todor, în primăvară, că face demersuri la Autoritatea Aeronautică Română pentru Aeroportul Internaţional Arad, deşi este binecunoscut că instituţia respectivă nu are competenţa de a include Aeroportul în calendarul unui operator de zbor, deci demersurile respective (dacă au existat cu adevărat) nu au adus niciun plus Aeroportului. Deputatul Adrian Todor ia în derâdere eforturile Consiliului Judeţean Arad de a contacta în scris operatorii de zbor, dar ia în derâdere, paradoxal, şi întâlnirile directe cu aceştia şi invitarea lor la Arad. Constatăm că orice demersuri am întreprinde, deputatul Todor se raportează la ele ironic. Ne-am dori să avem în parlamentarii de Arad parteneri ai administraţiei judeţene, nu critici ostili cu orice preţ. Având în vedere că deputatul Todor face parte din majoritatea parlamentară şi girează activitatea Guvernului, deci s-ar putea implica pentru arădeni, îi solicităm încă o dată, aşa cum am făcut-o şi la începutul acestui an, să îşi folosească poziţia publică în mod constructiv pentru judeţul Arad, iar dacă îl preocupă la modul real situaţia Aeroportului Internaţional, atunci îl invităm să se implice concret.  Ne-am bucura să înceapă cu Tarom, companie deţinută de Guvernul României care, la rândul său, este susţinut de majoritatea politică din care face parte Adrian Todor”, se mai precizează în comunicat.

  1. PSA ARAD nu poate si nici nu vrea sa faca ceva pentru ARAD

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.